Ziua fără tutun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În săptămâna 12-16 noiembrie, elevii din cadrul Liceului de Artă „George Georgescu”, Şcolii Profesionale “Danubius”, Liceului Teoretic “Ion Creangă” şi ai Colegiului “Brad Segal” din municipiul Tulcea au participat la activităţi de informare-educare-conştientizare privind riscurile asociate fumatului.

Cu această ocazie elevilor le-au fost prezentate materiale video, au fost dezbătute miturile legate de fumat şi au fost purtate discuţii libere pe teme de interes asociate (precum ţigara electronică, ţigările light, metode de renunţare la fumat).
În ceea ce priveşte activităţile desfăşurate în comunitate, acestea au constat în distribuirea de materiale informative personalului S.C. STX OSV Tulcea S.A. (în spaţiile special amenajate pentru fumat din incinta unităţii), precum şi distribuirea, cu sprijinul voluntarilor centrului, de astfel de materiale (pliante), trecătorilor aflaţi în zona Pieţei Tricolorului din municipiul Tulcea.
Totodată, în decursul acestei luni, pe aria prevenirii în comunitate, CPECA Tulcea în parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică Tulcea, Direcţia Judeţeană pentru Sport Tulcea, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Tulcea, Centrul de plasament Speranţa, implementează proiectul local Copilărie Fără Tutun 2012, proiect ce va consta în organizarea de acţiuni tip discuţii tematice, prezentare de materiale video şi experimente legate de efectele nocive ale consumului de tutun, concurs de creaţie cu tematica antitutun şi concurs sportiv. Participanţii, copii asistaţi social din Centrul de plasament Speranţa, se vor întrece în aruncatul mingii de oină sau săritura la coardă (fete) şi alergare de viteză sau ping-pong (băieţi).

Tulcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite