Tulcenii aleargă prin farmacii după compensate
0Bolnavii cronici din judeţul Tulcea care depind de tratamente costisitoare ar putea fi nevoiţi să-şi procure mediacmentele din surse proprii. Farmaciile care încă mai elibereaza astfel de reţete ar putea decide sistarea onorării prescripţiilor.
Situatia este cu atât mai gravă cu cât nimeni nu ştie când se va rezolva problema fondurilor. În Tulcea, numai pentru cei 16.800 de bolnavi cronici, incluşi în programele de sănătate suma lunară necesară decontării reţetelor este de 3 miliarde de lei vechi. Alte zece miliarde reprezintă decontarea sumelor pentru prescripţiile cu şi fără contribuţie personală.
Slalom
Tulcenii nu ştiu căror farmacii să se adreseze.
„Până acum am fost la patru farmacii şi mi-au spsu că nu eliberează.
Abia aici am găsit medicamentele pentru inimă. La noi mai dau, dar în
Constanţa am auzit că nu se dă de loc. Murim cu zile. Dacă nu le dă
bani de la Bucureşti, sigur nu mai dau medicamente nici la noi. Avem
pensii mici şi cu ce să ne mai cumpărăm şi medicamente şi mâncare. Nu
mai spun de întreţienere“, a spus Aneta Lovrin, de 75 de ani, din
Tulcea.
Incertitudine
„În acest moment doar lanţurile de farmacii eliberează medicamente cu şi fără contribuţie personală. Cel puţin aceasta este informaţia pe care o avem noi, pe surse neoficiale. Oficial, aşteptăm rectificarea bugetară.În acest moemnt nu avem bani pentru decontarea serviciilor acordate de farmaciile din judeţul Tulcea. Farmaciştii decid dacă eliberează sau nu prescripţiile medicale. În acest moment noi nu onorăm nicio plată”, a declarat Anişoara Radu, perşedintele Casei Judeţene de Asigurări Tulcea.
Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurari de Sănătate speră ca la începutul lunii viitoare să fie operată o rectificare bugetară care să deblocheze farmaciile, însă nimic nu este sigur în acest moment.
Până atunci bolnavii sunt sfătuiţi sa-şi procure din banii proprii o parte din tratament pentru a avea continuitate şi pentru a nu-şi pune în pericol sănătatea.
Fondurile alocate de CJAS farmaciilor pentru eliberarea medicamentelor compensate şi gratuite s-au terminat încă din luna mai, însă farmaciştii tulceni au continuat eliberarea reţetelor pentru toate categoriile de pacienţi.
Farmaciştii decid
Preşedintele Colegiului Farmaciştilor Tulcea, Mihaela Ciubotariu susţine că fiecare administrator de faramcie decide dacă eliberează sau nu medicamente în regim compensat şi gratuit.
„Relaţia contractuală dintre Casă şi administratorii de farmacii este directă. Noi, Colegiul, reprezentăm doar interesele profesionale. Din ceea ce ştiu şi eu, la Tulcea, ca şi în ţară lanţurile eliberează perscripţiile. La Constanţa, de exemplu, farmaciile primesc adresă oficială de la Casa de Asigurări. La noi se dă un telefon. Dar în general, farmaciştii tulceni merg la risc. Nu se ştie dacă primesc sau nu banii“, susţine Mihaela Ciubotariu.