Tulceanul Laurenţiu Halchin, luptător din tată în fiu

La numai 15 ani Laurenţiu a reuşit să ia mai multe premii la campionate naţionale, iar în aprilie a luat locul al doilea la Campionatul European de la Seghet.

Născut şi crescut în Tulcea, Laurenţiu s-a mutat de curând în Bucureşti, din cauza unor probleme familiale. Insistă să lupte în continuare pentru Tulcea, cu toate că va schimba antrenorul: de la tulceanul Nicolaie Pănuţă la tulceanul Romeo Beznea.
S-a întors de curând de la Campionatul European din Ungaria, unde a luat locul al doilea la categoria + 75 open (băieţi, juniori). A luptat cu băiatul din Suedia, apoi cu cel din Georgia, pe care l-a eliminat prin knock out şi apoi a pierdut în faţa campionului din Rusia, pentru lovituri nepermise.
A fost o competiţie extrem de dificilă, povesteşte Laurenţiu. Şi asta pentru că a durat numai două zile, astfel că tânărul care s-a accidentat în prima zi de concurs a trebuit să lupte şi a doua zi. „A fost destul de greu, am avut probleme cu genunchiul şi cu mâna. Am avut mâna în gheaţă, am încercat să o tratăm. Acum îmi este mai bine, dar încă mai simt loviturile pe care le-am încasat în piept. Dar la karate aşa este tot timpul“, spune Laurenţiu.

Fiul unui vicecampion la lupte greco romane

S-a apucat de karate pentru că era prea neastâmpărat. Tatăl lui, fost vicecampion european la lupte greco romane, l-a dus la karate pentru a se mai tempera. „Am făcut mai multe sporturi: fotbal, volei, ju jitsu, înot, dansuri. Dar am ales karate pentru că mi se pare cel mai complex dintre toate. Aici am o gamă întreagă de mişcări pe care le învăţ. De patru ani practic acest sport şi încă nu m-am plictisit niciodată“, mai spune băiatul.
Tatăl lui l-a încurajat încă de la bun început, dar mama nu a fost de acord cu bătaia. Într-un final, mai zice Laurenţiu, a înţeles şi îl încurajează, ca orice mamă. Mai ales că luptele pe care le învaţă la sala de antrenament nu sunt puse în practică şi în viaţa de zi cu zi. A avut de multe ori ocazia să îşi pună în aplicare cele învăţate cu maestrul Pănuţă, dar a ales să nu facă un astfel de gest: „Ştiu ce i s-au putea întâmpla celui pe care îl lovesc, aşa că nu fac asta. Am făcut opt ani ju jitsu. Şi chiar dacă verodată a fost cazul să mă apăr, am preferat să îl dobor pe adversar şi să îl ţin la pământ, nu să lovesc“, mai adaugă Laurenţiu.
În ceea ce priveşte cariera pentru care doreşte să opteze, acesta zice că facultatea de profil (Educaţie Fizică şi Sport) iese din discuţie. Dar asta nu înseamnă că renunţă la sport: „Aş vrea un loc de muncă stabil, în poliţie, în marină. Dar, într-adevăr, visez şi să lupt pe bani, să fiu profesonist“.

Citiţi mai mult în Adevărul de Seară Tulcea!