Tulceanul Costin Vişan visează să ajungă în K1

Atunci când s-a apucat de karate era extrem de încântat de puterea pe care i-o dă acest sport. Spune că antrenamentele de kyokushin l-au făcut mai curajos, mai puţin timid şi mai încrezător în forţele proprii. Acum luptă pentru premii şi speră să devină antrenor de profesie.

A început artele marţiale în mai 2008, după luni întregi în care şi-a rugat părinţii să îl ducă la un club în care poate învăţa acest sport. Pasiunea pentru karate o avea de când era mic şi a descoperit-o când vedea filmele cu Jackie Chan sau Jet Li. A găsit chiar şi un anunţ despre acest club şi s-a dus la părinţii lui absolut pregătit, cu toate informaţiile la zi: „Tata într-un final m-a dus la sensei Pănuţă şi de atunci am rămas la acest club“, îşi aminteşte Costin.
Tatăl lui a făcut lupte greco-romane, astfel că talentul s-a moştenit, cumva, în familie. Atât la el, cât şi la fratele lui mai mic, Ionuţ.
Emoţiile l-au făcut să piardă prima competiţie
În 2008 a avut loc primul lui meci. Era Cupa Dobrogei, care s-a ţinut la noi în oraş. Era imediat după examenul pe care îl avusese la club, după care a rămas extrem de impresionat de ceea ce puteau să facă alţii, mai mari decât el. „La Cupă nu am luat nimic, niciun premiu. Eram atât de emoţionat că nu am putut să lupt aproape deloc“, spune Costin.
A descoperit, mai târziu, că spre deosebire de fratele lui, care este foarte bun la kumite (lupta efectivă), el se descurcă foarte bine la kata (luptă cu un adversar imaginar). „Am început să iau premii la kata, iar în 2010, la Sibiu, la campionatul internaţional, am fost vicecampion“, povesteşte Costin.
În mod obişnuit face antrenamente de trei ori pe săptămână, luni, miercuri şi vineri. Dar atunci când au campionate, meciuri importante, se antrenează de două ori pe zi, iar în weekend chiar şi de trei ori pe zi. „În plus, eu mă anternez şi acasă: forţă sau bicicletă. Am acasă o bicicletă ergonomică de apartament. De fiecare dată încerc să îmi depăşesc limitele. Să muncesc din ce în ce mai mult, să fiu cât mai bun, să iau şi premii cât mai bune“, mai spune Costin. 
Părinţii sunt întotdeauna alături de el, dacă nu fizic, atunci măcar moral. „La antrenamente mai vine tata, care stă cu ochii pe mine şi îmi spune dacă am greşit undeva, dacă am făcut ceva bine“.
Citiţi mai multe amănunte în Adevărul de Seară!