Tulcea, printre cele mai periculoase judeţe din ţară. Iată explicaţia specialiştilor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Printre cele mai periculoase judeţe din ţară
Printre cele mai periculoase judeţe din ţară

Judeţul nostru este pe numărul nouă într-un „top al infracţionalităţii“ realizat de cei de la econtext. Astfel, conform analizei, în judeţul Tulcea în 2010 au avut loc 1.638 de infracţiuni la suta de mii de locuitori.

Cel mai periculos judeţ este Hunedoara, unde numărul infracţiunilor este cu aproximativ 40% mai mare decât la Tulcea (2.384 / 100.000 de locuitori). Interesant este faptul că la Galaţi, de exemplu, au avut loc numai 985 de infracţiuni la suta de mii de locuitori, judeţul vecin devenind, astfel, cel mai sigur judeţ din România.
Specialiştii se arată, însă, neîncrezători într-un astfel de top. Psihiatrul Mihai Tatu a declarat că, după părerea sa, Tulcea ar trebuie să fie în primele trei judeţe ca infracţionalitate. „Eu sunt convins că suntem mult mai sus într-un astfel de top. Infracţionalitatea creşte pe fondul unor probleme psihice ne tratate. Tulceni au tendinţa de a ignora unele semne ale disfuncţionalităţii psihice, iar acesta este motivul pentru care se ajunge la agresiune, sau chiar crimă“, spune dr. Tatu.
Ca exemplu, acesta vorbeşte despre grupul de lucru cu persoanele care suferă de alcoolism: cu toate că participarea este gratuită, numărul tulcenilor care apelează la aceste servicii este destul de mic. Mai mult, cel care coordonează acest grup spune că au venit să se înscrie şi persoane şi judeţele vecine, dar tulcenii încă nu sunt deschişi la această formă de tratament.
În judeţul Tulcea majoritatea infracţiunilor cu violenţă au fost comise pe fondul consumului de alcool.



Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite