Tulcea: Vladimir Ivanov este noul preşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu 17 voturi din 19, liceanul a fost reales preşedintele elevilor din judeţul Tulcea. Elev în clasa a XI-a, Vladimir este modelul de preşedinte peste elevii tulceni. Vrea să fie arhitect, vrea să studieze în Capitală, dar se gândeşte foarte serios să revină pe meleagurile natale atunci când finalizează studiile.

Iubeşte ideea de acasă, şi dacă nu va lucra la Tulcea, sigur rămâne în Dobrogea. Este plin de viaţă şi crede că poate schimba ceva în destinele elevilor tulceni. A mai avut un mandat, iar acum colegii i-au dat din nou votul de încredere.
Rezultate concrete pentru elevii din judeţ
Cele mai importante efecte pozitive ale mandatului său anterior sunt site-ul consiliului, care ajută elevii să se familiarizeze cu scopul acestei instituţii, proiectul „Urban Art Competition“ (concurs de graffiti) şi participarea la concursul „Parteneriat în educaţie“.
Există şi rezultate ale activităţii lui pentru liceul din care face parte, Colegiul Spiru Haret: „Cred că dacă vorbim de realizări concrete, cea mai importantă este automatul de cafea şi ceai pe care l-am adus în liceu. De asemenea, am avut o cutie pentru sugestii şi reclamaţii, de unde am primit foarte multe păreri de la colegii de liceu. Astfel s-a ajuns ca în toaletele din liceu să existe săpun“, povesteşte Vladimir.
 De asemenea, în liceul său a adus panoul Consiliul Elevilor. Mai mult, alegerile au fost organizate democratic, după model occidental, astfel că s-a ajuns ca în perioada campaniei întreaga şcoală să fie populată de mesaje care mai de care mai atractive. A fost o adevărată campanie electorală la nivel micro.
Nu promit nimic, că ştiu că nu o să fac!
Colegii i-au dat votul de încredere încă o dată pentru şefia Consiliului. În argumentaţia sa a adus faptul că are experienţă, că este deschis, sociabil, empatic. „Spun lucrurilor pe nume. Dacă ceva poate fi făcut, o spun. Dar, în principiu, nu promit nimic, pentru că ştiu că nu am cum să mă ţin de cuvânt“.
Citiţi mai multe amănunte în ediţia tipărită Adevărul de Seară Tulcea!

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite