Tulcea: Vicele Ampleev citește povești în rusește la Bibliotecă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viceprimarul Andrian Ampleev și vicepreședintele Comunității Rușilor Lipoveni Tulcea, Neumann Natalia se vor afla astăzi de la ora 16.00 la Biblioteca Județeană Panait Cerna unde vor citi povești în limba rusă în cadrul „Săptămânii fără televizor“.

Până pe data de 14 aprilie 2011, Biblioteca Județeană „Panait Cerna” organizează o serie de manifestări desfășurate în cadrul proiectului „Săptămâna familiei, săptămâna fără Televizor".

Prin acest proiect se dorește reducerea timpului petrecut de copii în faţa televizorului şi a calculatorului şi limitarea accesului copiilor la programele TV şi la site-urile cu conţinut neadecvat pentru aceştia. Biblioteca Judeţeană organizează în această perioadă, la Secția Mediatecă,  întâlniri cu copii, părinţi și bunici.

„Momentele artistice nu vor lipsi. Acestea vor fi susţinute de către copiii de la Liceul de Artă cu un program de muzică clasică, recitări de poezie în limba rusă  susținute de către copiii de la Comunitatea ruşilor - lipoveni apoi muzică şi dans tradiţional aromân“, spune Ovidiu Ghionu, managerul Bibliotecii.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite