FOTO Tulcea: Un copac a căzut peste maşinile din trafic!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul şcolii a vrut să scape de copacul de pe strada Babadag şi acceptat ca doi „boschetari “ să se ocupe de această treabă. Cei doi au pretins că lucrează la Primărie şi că au fost trimişi să taie copacul, iar femeia a crezut fiecare cuvânt. De vină este, de fapt, administratorul şcolii, Doina Vişan

Ieri după amiază, în faţa şcolii generale numărul 5 de pe strada Babadag din municipiul Tulcea, cei doi indivizi au început să taie un copac de pe trotuar fără să asigure zona şi fără să oprească traficul rutier. Copacul a căzut peste maşinile care circulau regulamentar pe una dintre cele mai aglomerate artere de circulaţie din Tulcea.



Gardul unităţii şcolare a fost rupt şi cel puţin două maşini au fost afectate, iar una dintre ele are întreaga parte din faţă distrusă. Proprietarii sunt acum înspăimântaţi de faptul că se vor plimba ani de zile prin tribunale şi nu vor reuşi să primească banii de care au nevoie pentru reparaţia maşinii.
„Am crezut că murim!“



Elena Pascale (30 de ani) din Tulcea era în maşina personală împreună cu soţul ei, George. Urcau pe strada Babadag când, dintr-o dată, soţul e a pus o frână bruscă şi a văzut cum pe partea ei cade peste maşină o bucată din trunchiul copacului.
„Credeţi-mă, pentru o secundă am zis că o să murim. Noroc că soţul a reuşit să frâneze la timp. Dacă nu oprea în timp util, copacul ne-ar fi lovit în plin, ne-ar fi făcut praf. M-am speriat şi mi-am pus mâinile pe cap să mă apăr“, povesteşte Elena.
Au maşina de doi ani de zile şi mai au de achitat încă de patru ori pe atât la ea: „Mai am opt ani de zile de plătit la maşina aceasta, că nu ne permitem să luăm o maşină cu banii jos. O am de doi ani de zile şi uitaţi ce ni s-a întâmplat“.
„Îi dăm în judecată, asta este clar!“
Maşina are parbrizul spart şi capota făcută praf pe partea dreaptă.  Proprietarii sunt decişi să dea în judecată rsponsabilii pentru a recupera banii. Greu de spus, însă, împotriva cui ar trebui să se îndrepte.



„Dăm în judecată şcoala, primăria, oamenii care au tăiat copacul, cei care au decis ca acest copac să fie tăiat şi care nu au asigurat zona. Aşa se face treabă? Aşa se taie copaci în Tulcea? Eu ştiu că se blochează circulaţia în astfel de cazuri“, mai povesteşte Elena.
Tulceanca este înspăimântată, însă, la gândul că vor avea mult timp de pierdut prin sălile de judecată până când îşi va vedea dreptatea: „Eu sunt convinsă că am dreptate. Noi mergeam perfect legal. Ei trebuiau să blocheze traficul, nu noi să ocolim copacii din oraş. Eu sunt conştientă că de la amărâţii care tăiau copacul nu avem ce lua, sunt oameni simpli, săraci. Dar nu e vina noastră că s-a întâmplat aşa“.
S-au pus cu mic cu mare să strângă urmele



La mai puţin de două ore de la incident, o mare familie de oameni „ai muncii“ s-au pus pe strâns urmele copacului tăiat. După ce toţi cei implicaţi în incident au abandonat o parte din lemne şi au plecat spre secţia de poliţie pentru a da cu subsemnatul, familia a adus sacii şi a început să cureţe zona.
„Cum s-a putut lăsa păcălită în acesemea hal?“
Viceprimarul localităţii, George Blejan, spune că este inadmisibil ca un administrator să se lase păcălit astfel. „Avea nevoie de cineva care să îi taie copacul, şi doi indivizi care au susţinut că sunt de la primărie s-au apucat de treabă. Dincolo de păcăleală, cum poţi să accepţi să înceapă o lucrare fără autorizaţie? Nu a văzut nicio autorizaţie, niciun act legal, nimic. De aceea nici nu a fost sistat traficul în zonă“, spune Blejan.
Directorul îşi asumă o parte de vină

Contactată telefonic, Argentina Gherase, directorul unităţii şcolare, îşi asumă parte din vină şi spune că a lăsat toată responsabilitatea pe mâinile administratorului. „Eu recunosc că trebuia să verific personal actele. Am lăsat-o pe doamna Doina Vişan (administrator) să se ocupe de tot. Ea a zis că le-a cerut autorizaţia, actele doveditoare că sunt de la primărie. Dar nu era adevărat nimic. Eu eram la oră, în timpul simulării pentru evaluarea naţională. Sunt la fel de vinovată, recunosc“.
Administratorul plânge
Doina Vişan spune pintre lacrimi că în 35 de ani de muncă nu i s-a mai întâmplat aşa ceva: „Nu îmi vine să cred că m-au minţit. Nu i-am chemat eu, ei au venit la noi şi au zis că ne taie copacul. Vroiau să ia masa lemnoasă, atât. Altceva nu au cerut. Eu m-am bucurat că facem un lucru bun şi nici prin gând nu mi-a trecut că oamenii mă pot minţi aşa, în faţă. Nu îmi vine să cred că am târâit în nămol şi numele meu, şi al directorului şi al şcolii“.
Dosar penal pentru distrugere
Poliţia Rutieră a întocmit dosar penal pentru distrugere pe numele celor doi bărbaţi care au tăiat ieri copacul de pe strada Babadag.  „Dosarul va fi înaintat la Parchet unde se vor extinde cercetările. Cei doi se fac vinovaţi de distrugere, dar mai au şi alte acuzaţii, cum că şi-au asumat o identitate falsă. De asemenea, vor răspunde în faţa legii şi reprezentanţii şcolii, cei care au dispus intrarea în unitatea şcolară“, spuen Dumitru Pericleanu, şeful biroului poliţiei rutiere.

Citiţi mai multe în Adevărul de Seară!

image
image
image
image
Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite