Au ajuns din greșeală în autobuzul morții

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri dimineaţă în jurul orelor 6.30, un autobuz plin cu muncitoare s-a răsturnat în zona fabricii Gelco din zona de est a oraşului

Au ajuns din greşeală în autobuzul morţii
Valentina Drăniceanu (44 de ani) şi Florica Constantinescu (45 de ani) au urcat în alt autobuz pentru a ajunge la muncă. Cele două sunt angajate ale firmei Italfin, care are sediul în aceeaşi zonă cu Gelco. Practic cele două firme sunt despărţite numai de un singur gard.

Două dintre victimele accidentului de la Tulcea au fost aduse la Constanţa

Firma Italfin, unde lucrau de ani buni de zile cele două femei care au decedat în accident, pune la dispoziţia angajaţilor mijloace de transport pentru a ajunge la fabrică. Cum au ajuns angajatele Italfin în autocarul Gelco? Greu de spus. Este posibil să fi fost doar o greşeală. Fatală pentru cele două femei.

„Este posibil să se fi grăbit şi să fi urcat în autobuzul lor, care a venit primul. Ploua afară şi era rece, poate au vrut să ajungă mai repede. Aceste autobuze vin unul după altul. Este posibil şi să le fi confundat. Nu am de unde să ştiu. Noi avem autobuze pe care le punem la dispoziţia angajaţilor. Dar ştiţi cum e, avem doar un gard care ne desparte.  S-au gândit că tot acolo ajung. Şi uite ce s-a întâmplat“, spune Marcela Mogleanu, şef secţie la Italfin. Valentina lucra la ei de şapte ani, iar Florica de patru ani.

Este vorba tot despre o firmă de confecţii, care cu alt specific decât Gelco. Este o călcătorie, care se ocupă şi de ambalat textile.

A trebuit să moară oameni ca să se preocupe cineva şi de siguranţa celor din zona de est!


Marcela Mogleanu spune că este tragic că aşa ceva s-a întâmplat, dar că situaţia în care s-a ajuns este cauzată de posibilităţile limitate de transport pe care le au.

„A trebuit să moară oameni ca se se preocupe cineva de starea drumurilor de aici şi de siguranţa miilor de oameni care lucrează în zona de est a municipiului. Noi avem 70 de angajaţi, mai este Gelco, are vreo 400 de angajaţi, mai este Campofrio, unde sunt aproape 1.000 de angajaţi. În total suntem peste 30 de firme. Dimineaţă la noi este un trafic infernal. Şi circulăm cu toţii pe digul acesta de pământ. Ni se aruncă în faţă că avem un drum lateral pe care ar trebui să circulăm. În primul rând acest drum are piatră de o lună de zile, nu de jumătate de an, cum am auzit. Şi este drumul folosit de firmele de construcţii pentru maşinile de mare tonaj. Dacă plouă afară nu se mai poate trece pe acolo. Este îngrozitor ce s-a întâmplat, dar poate acum cuiva îi va păsa şi de siguranţa noastră, a celor care lucrăm aici“, spune Marcela Mogleanu.

UPDATE
ITM Tulcea: Accidentul s-a produs din cauză că digul pe care era autobuzul a cedat

Autobuzul s-a răsturnat după ce digul pe care circula s-a surpat, potrivit declaraţiilor şefului Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Tulcea, Izet Ali. Accidentul poate fi încadrat la categoria "accidentelor de muncă, colective, de traseu", întrucât pasagerii mergeau spre locul de muncă.

Maşina aparţine firmei Marcel Prestcom din Tulcea şi transporta spre locul de muncă salariaţi din judeţ ai fabricii Textile Gel & Co Rom SA Tulcea, pe care îi lua din puncte fixe.

UPDATE Procuror: În autobuz se aflau 76 de persoane

Un număr de 76 de persoane erau în autobuzul care s-a răsturnat de pe un dig din Tulcea, iar în urma accidentului au decedat patru persoane şi 72 au ajuns la spital, unele dintre ele neavând nevoie de internare, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Tulcea Dan Stepanencu.

UPDATE: Patru răniţi în accidentul de la Tulcea au fost aduşi la Bucureşti. Aceştia vor fi duşi la spitalele Floreasca, Bagdasar-Arseni şi Universitar de Urgenţă, potrivit coordonatorului SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa. Elicopterul care i-a adus pe răniţi, trei femei şi un bărbat, a aterizat, în jurul orei 14.15, pe Stadionul Dinamo din Capitală.

Una dintre victime este în comă. Femeia gravidă care a fost şi ea transportată în Capitală are o fractură de bazin.

UPDATE Numai două persoane dintre cele decedate erau angajate ale firmei Gelco. Celelalte două erau angajate ale unei firme alăturate, Italfin (o călcătorie din zonă). Cele două au urcat în autobuzul acesta, întrucât aveau aceeaşi destinaţie.

Chiraţa Naciadis, director al Gelco, spune că şoferul nu era angajat al firmei lor, ci este unul dintre cei care au contract cu ei pentru transportul celor circa 300 de angajaţi care lucrează în punctul de lucru de la Tulcea. Razem Nicolae este proprietar de autobuz, şi are un contract de prestări servicii cu firma Marcel Prest, iar această firmă este cea care colaborează cu Gelco.

„Avem contract cu acest şofer, practic, din luna aprilie 2010.  Noi avem şase autobuze, dintre care trei pe municipiu şi trei pe judeţ. Autobuzul implicat în accident aducea oamenii din municipiu. În 17 ani de când sunt eu la Tulcea nu am mai avut nici măcar un accident minor. Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au decedat“, spune Chiraţa Naciadis.

La ora actuală conducerea firmei încearcă să contacteze familiile victimelor pentru a le acorda un sprijin. Este vorba despre bani – trei salarii pentru fiecare familie şi despre ajutoare pentru înmormântare.

În ceea ce priveşte traseul ales, aceasta spune că nimeni nu le-a comunicat în scris că vor trebui să aleagă alt traseu decât cel pe care îl folosesc toţi salariaţii: „Noi am solicitat un drum lateral, dar nu am primit decât un răspuns verbal. Nimic în scris. Noi toţi folosim acest drum, pe dig. Ştim despre o altă variantă, dar aceea este pentru maşini de mare tonaj, aşa că ni s-a întâmplat să ne rămână colegii blocaţi pe drum“, a declarat Chiraţa Naciadis.

UPDATE
Cele mai grav rănite au fost transportate la Bucureşti

Cele două femei din Tulcea vor fi transportate la Floreasca, respectiv la Spitalul Universitar din Bucureşti. Aneta Calupă (53 de ani) este victima care se află în cea mai gravă stare. Cea de-a doua victimă, Ionela Călin (30 de ani) era însărcinată. La momentul în care a fost urcată în elicopter fata era conştientă.



„Doamna de 53 de ani ţipa în continuu când am ajuns noi la faţa locului. I se prinsese capul între fiarele contorsionate. A fost îngrozitor. Mai mult, peste victime curgea acid de la bateriile autovechiulului. Pompierii de la descarcerare au intervenit prompt, şi le-au acoperit feţele“, spune dr. Radu Nicolae Sicinschi, unul dintre medicii care au ajuns la faţa locului.



Despre cazul Anetei Calupă povesteşte şi Gheorghe Chiosa, soţul uneia dintre victime: „Vorbeam la telefon cu soţia mea (Niculina Beiu) chiar în momentul producerii accidentului. A văzut că autobuzul a început să se încline şi mi-a spus repede să sun la 112. S-a întrerupt brusc. Femeia a avut zile, a ieşit singură din autobuzul răsturnat. Am sunat la 112 şi am fugit spre locul accidentului. Era îngrozitor. Toată lumea ţipa, era nămol, sânge, fiare peste tot. Nevasta mi-a povestit că a văzut-o pe tanti Aneta cu capul aproape zdrobit. Este şi acum în stare de şoc“, mai spune soţul victimei.

image
image

REPORTAJ Medicii din Tulcea: „Suntem depăşiti de situaţie. Aparatura este veche şi s-a încins”

UPDATE Numărul victimelor a ajuns la 75.

Conform declaraţiei asistentei şef de la Unitatea de Urgenţe a Spitalului Tulcea, Elena Amgea, numărul oficial al victimelor accidentului care au ajuns la triere este de 75. De aici rezultă că autobuzul ce avea o capacitate de 50 de locuri era încărcat mult peste sarcina legală.

UPDATE Trei dintre cele patru femei care au decedat în accident se numesc Alexandrina Munteanu (47 de ani), Anişoara Filip (41 de ani), Valentina Drăniceanu (45 de ani) şi Florica Constantinescu (44 de ani).

UPDATE Autoritatea Rutieră Tulcea spune că autobuzul avea toate autorizaţiile necesare inclusiv traseul pe digul pe care s-a petrecut accidentul.

„Autobuzul cu numărul TL-06-NIC avea toate avizele şi autorizaţiile necesare pentru a circula inclusive pe traseul respective, pe digul din zona în care s-a petrecut accidental, avea licenţă aprobată pe traseul acela“ a declarat Dan Munteanu, directorul ARR Tulcea.

UPDATE Elicopterele trimise pentru a veni în ajutorul răniţilor vor transporta către Bucureşti o persoană care este intubată, o femeie însărcinată care are dureri abdominale. De asemenea, tot la Bucureşti va fi adusă şi una dintre victime care a suferit o fractură de coloană cervical, potrivit sectretarului de stat din MS, Raed Arafat. Acesta a declarat că nu toţi răniţii au ajuns la spital.

UPDATE Săndel Balaican (23 de ani) lucra de numai șase zile la fabrica Gelco: „Eram pe partea dreaptă a autobuzului. Stăteam de vorbă cu verișoara mea și chiar când am intrat pe dig deja mă gândeam că acum ne răsturnăm. Au căzut toți peste mine, și cred că asta a fost salvarea mea. Am ieșit singur din mașină. A fost îngrozitor“.

Săndel lucrează de numai șase zile la această fabrică. Luna trecută a venit din străinătate și de abia se angajase. A plecat cu autobuzul fabricii din cartierul Dallas și nu a mai ajuns la muncă. Are mâna bandajată de paramedici. Nici nu a ajuns la spital.

„Eu nu am avut nimic, dar ceilalți nu au fost la fel de norocoși. Cred că erau vreo 80 de persoane în autobuz. Erau foarte mulți în picioare“.

UPDATE Două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviaţie, din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, MI-17 şi MI-8, au plecat spre Tulcea pentru a transporta persoanele rănite grav în accidentul rutier produs la marginea oraşului.

La bordul celor două elicoptere, vor fi şi şase echipaje SMURD care vor acorda ajutor medical de specialitate.

image

UPDATE În autobuz se aflau circa 40 de persoane, potrivit reprezentanţilor Poliţiei.

"La triere erau 40 de persoane în autocar. Acum se fac verificări concrete. Sunt activităţi ale ITM pentru că se condiseră accident de muncă", a spus reprezentantul Poliţiei din Tulcea, Lucian Ţugui, la televiziunile de ştiri.

Datele sale le contrazic pe cele prezentate de ISU şi de secretarul de stat din cadrul ministerului Sănătăţii,  Raed Arafat, care a declarat că numărul răniţilor a ajuns la 57 şi că mai multe persoane nu aveau răni grave şi au refuzat să fie transportate la spital.

Informaţia vehiculată iniţial vorbea de circa 65 de pasageri într-un autobuz cu o capacitate maximă de 45 de locuri.

image

UPDATE Drumul este circulabil oficial

Situaţia drumului pe care s-a petrecut accidentul a fost lămurită de reprezentanţii Primăriei Tulcea.

„Drumul este circulabil legal, este un dig circulabil aşa cum este digul spre Brăila sau multe altele.Este drumul de acces spre acea zonă, pe acolo se circulă de zeci de ani spre unitatea de marină, toate obiectivele din zonă, drumul a fost refăcut de curănd,este circulabil.În plus mai există şi o variantă alternativă dinspre Malcoci, acum dacă un şofer a greşit e ceva, dar se încearcă să se dea vina pe drum, că e semnalizat sau nu, este circulabil dintotdeauna.Mai erau două alternative, una singură este blocată de un an pentru că se fac lucrări cu fonduri europene, dar erau alternative“ ne-a declarat viceprimarul George Blejan.

UPDATE Răniţii grav vor fi aduşi la Bucureşti

Potrivit secretarului de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, două persoane grav rănite vor fi aduse la Bucureşti. Potrivit secretarului de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, două persoane grav rănite vor fi aduse la Bucureşti.

image

UPDATE: Toate victimele sunt femei.

"Patru persoane de sex feminin au murit. Trei erau decedate la locul accidentului, una a făcut stop cardiac în ambulanţă. S-au început manevrele de resuscitare fără niciun rezultat. Persoanele rănite sunt în stare stabilă. E cel mai grav accident din ultimii 15 ani de la Tulcea", a spus directorul Spitalului Judeţean din Tulcea, Ion Popescu.

Celelalte persoane nu au răni foarte grave dar se află sub supraveghere medicală. Una dintre victime a suferit o fractură de coloană cervicală şi va fi transportată la Spitalul de Neurochirurgie din Bucureşti.

image

UPDATE Digul nu este coperit cu asfalt, iar autobuzul a alunecat în afara acestuia, potrivit reprezentantului ISU Tulcea, Florin Başcău.

"Am fost anunţat în jurul orei 07:37 de un cetăţean care era în trecere pe digul respectiv că un autobuz este răsturnat. Ne-am deplasat cu trei echipaje şi am costatat că autobuzul era răsturnat la 180 de grade.

Erau foarte mute persoane încarcerate.Am descarcerat în jur de 20 de persoane şi au fost transportate toate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Tulcea", a explicat la Realitatea Tv, reprezentantul ISU Tulcea, Florin Başcău.

UPDATE Autobuzul care tranporta muncitorii la fabrică era supraîncărcat.

Capacitatea sa era de 45 de persoane, dar la bord se aflau 65 de persoane, spune Poliţia.

Constanţa: Doi morţi şi opt răniţi într-un grav accident rutier

Iaşi: „Microbuzul morţii" poate lovi iar

"Drumul care făcea legătura între oraş şi firmă e în reabilitare, care presupune lucrări de anvergură. Noaptea trecută a plouat mult şi faptul că era un dig îngust a dus la producerea acestui accident. Nu ştiu exact câţi oameni erau în maşină, se pare că vehicolul era supraîncărcat. Cei de la ISU şi salvare au intervenit cu promptitudine. Sunt şi persoane decedate, cam 3-5 persoane. Cred că firma de transport avea autorizaţie. Era un autobuz în care în mod normal ar intra aproximativ 45 de peroane. Vinovaţii vor răspunde", a declarat Gudu Vasile, prefectul de Tulcea, la RTv.

Constanţa: UPDATE Carnagiu la Poarta Albă: patru morţi şi şase răniţi

UPDATE Directorul Spitalului de Urgenţă din Tulcea, Ion Popescu, a declarat că 40 de persoane au fost aduse la spital, dintre care cinci în stare foarte gravă. Patru dintre persoanele grav rănite nu au putut fi salvate,a adăugat medicul. 

Autobuzul  se deplasa pe traseul Gelco  transporta muncitorii din zona industrială est. În jurul orei 06.30, în zona sensul giratoriu de pe strada Prislav, spre zona bacului de maşini, la întâlnirea cu un alt autobuz, autobuzul plin cu aproximativ 60 de muncitori, din care majoritatea femei s-a răstunrat pe partea dreaptă.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite