Tulcea: Soacra violată şi-a iertat ginerele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ginerică a scăpat de închisoare
Ginerică a scăpat de închisoare

Femeia a decis să îşi înceteze dosarul în care ginerele era acuzat că ar fi violat-o.  Nu o dată, ci de două ori. Dacă partea vătămată nu vrea, ginerele nu mai plăteşte. Nici măcar banii pentru avocatul din oficiu

Soacra violată, Camelia Budea (50 de ani), şi-a retras plângerea, astfel că ginerică, Gheorghe Marinescu (35 de ani), scapă basma curată, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Conform sentinţei penale 207 a Judecătoriei Babadag, în dosarul în care Gheorghe Marinescu este acuzat de viol, este încetat procesul penal  prin retragerea plângerii de către partea vătămată. De asemenea, Camelia Budea nici măcar nu s-a constituit parte civilă în dosar, astfel că nu avea nicio pretenţie.

Tânărul de 35 de ani acuzat de viol (de două ori) la soacră va plăti numai 30 de lei cheltuieli judiciare. Nici măcar avocatul nu l-a plătit el, ci statul, prin MInisterul Justiţiei – 600 de lei.

Fapta s-a petrecut în vara acestui an. Gheorghe s-a deplasat, atunci, la domiciliul soacrei sale, din aceeaşi localitate, fiind însoţit şi de soţia sa. Aici au consumat ceva alcool până spre seară, când doar soţia a plecat acasă. Bărbatul a rămas lângă soacra sa, întrucât era destul de beat şi nu prea mai putea ajunge acasă.

„A profitat de faptul ca a adormit lângă soacra sa, de 50 de ani, şi, peste noapte, Gheorghe Marinescu, prin violenţă, a întreţinut două raporturi sexuale cu victima, împotriva voinţei acesteia. Cauza a fost trimisă spre soluţionare la Judecatoria Babadag.

Tulcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite