Tulcea: Sesiune de orientare a tinerilor romi spre facultățile de medicină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întâlnirea de astăzi face parte din programul de dezvoltare personală în domeniul medical adresat tinerilor aparținând minorității rome din România. Evenimentul va avea loc la ora 13:00, în sediul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională.

În cadrul sesiunii vor fi prezentate componentele programului, criteriile de eligibilitate şi selecţie pentru elevii candidați și sistemul de completare a formularelor de aplicare online.

În cadrul componentei de tutorat din cadrul programului, elevii de liceu romi vor fi pregătiţi gratuit la materiile: fizică, biologie sau chimie de 60 de tutori, profesori specializați, astfel încât să poată avea acces mai ușor la sistemul de învățământ superior în domeniul medical.

Proiectul O generaţie de specialişti romi în domeniul medical este implementat de ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei în perioada ianuarie 2011 – ianuarie 2014, în parteneriat cu Fundaţia Roma Education Fund România, Asociaţia Medicilor Rezidenţi, Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN şi Open Society Institute. Iniţiativa se bucură în România de sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Romi, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătaţii.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite