Tulcea: Relaxare în Delta încremenită

O alternativă la deja clasicele concedii la mare şi la munte, Delta Dunării se oferă inedit turiştilor în această perioadă. Gerul de la finele lui ianuarie a lăsat doar Dunărea fără pod de gheaţă, în rest totul s-a transformat într-un imens patinoar înconjurat de stuf şi papură.

Murighiol este locul ideal pentru organizarea de excursii şi expediţii de cercetare, birdwatching, pescuit şi vânătoare. Cu barca sau şalupa ai acces în orice zonă de interes din Delta in maxim două ore - Merhei, Matita, Sulina, Dranov, Garla Imputita, Cuibul cu lebede, Trei Iezere, Rosu, Holbina, Razim, Sinoe şi multe alte zone spectaculoase.Mai ales în acestă perioadă când totul este alb imaculat.
Am plecat din Tulcea spre Murighiol dimineaţă, la prima oră, pe drumul recent reabilitat circulându-se mai bine ca pe autostradă. La intrarea în Murighiol pe stânga de la pensiunea Morena am făcut joncţiunea cu gazda şi călăuza noastră, un fost om de afaceri bucureştean, care s-a retras aici fiind atras de liniştea şi frumuseţea Deltei. Pentru acomodarea cu împrejurimile am plecat la o scurtă plimbare şi am ajuns şi pe gheaţă. În doar cinci minute ajungem la marginea satului, intrăm în curtea unui localnic şi ieşim prin spatele ei, direct pe Lacul Murighiol, cunoscut şi sub numele de Lacul Violet, în limba turcă Morughiol însemnând violet.

Nimic nu poate fi mai frumos decât o zi cu soare care mai mult străluceşte decât încălzeşte. Lumina se reflectă în gheaţa mată, apoi se pierde ca în joacă prin stuful care înveleşte ca un guler malurile lacului Murighiol. Un localnic reprofilat în patinator stârneşte admiraţia prin piruete destul de reuşite.

Ca pe lună

Facem primii paşi pe gheaţă, încet, întâi temători mai ales după ce sub picioarele noastre se aud vaietele lacului, dar ni se spune că e semn bun, că se strânge gheaţa de la ger, nu cedează.

Aşa cum în alte zone oamenii ies la pădure să adune un lemn pentru sobă,  aici localnicii au ieşit pe lac din curte, şi cu tarpanul taie maldări de stuf, tot pentru foc. Mai peste tot sunt urme de animale, şi ne uităm în jur după mistreţi sau şacali, dar suntem lămuriţi de un cunoscător: „Alea sunt de la pekinezul lui Vasile“.

Apoi se face linişte. Privim în urmă. Pe mal se zăresc doar casele, apoi doar fumul ce iese pe coşuri, nu se aud decât trosniturile, scârţâitul bocancilor, vântul care tremură stufărişul, un adevărat remediu împotriva potenţialelor atacuri cerebrale ce te pândesc în marile aglomerări urbane.

Alternative culturale pe uscat

Dacă unele rute nu sunt uşor accesibile datorită gheţii există şi alternative de petrecere a timpului în zona de terasă. Satele din zonă sunt primitoare şi merită vizitate, viu colorate, cu acoperişuri tradiţionale din stuf şi coşurile fumegând. Foarte interesante sunt tradiţiile comunităţilor locale de români, lipoveni, ucrainieni, turci şi tătări, mai toate împletite cu ocupaţia tradiţională din zonă- pescuitul.
O istorie condensata a convieţuirii acestor etnii poate fi descoperită vizitând

Muzeul Ţaranului din Enisala, Muzeul de Etnografie din Tulcea şi Muzeul de Arta Orientală din Babadag, distanţa fiind destul de mică, vizitele putând avea loc între două mese.