Tulcea: Protest în faţa sediului PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestatarii cer revenirea la salariul din decembrie 2009
Protestatarii cer revenirea la salariul din decembrie 2009

Astăzi la ora 15.00 aproape 200 de persoane din cele patru confederaţii sindicale (Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical, CNSRL Frăţia şi CSDR) tulcene vor protesta în faţa sediului PDL de pe strada Concordiei. Protestul lor nu este unul de solidaritate, ci unul distinct, cu revendicări distincte, spune Mihai Roma.

Este o acţiune la care vor participa reprezentanţi al confederaţiilor existente la nivel local. Liderul Cartel Alfa, Petruş Solomencu, spune că, din informaţiile pe care le are până la momentul de faţă, aproape 200 de persoane au confirmat că vor fi prezente în faţa sediului.
După cum spune liderul sindical al profesorilor, Mihai Roma, revendicările lor nu au nicio legătură cu ceea ce s-a întâmplat ieri la Finanţe:
„Noi avem alte revendicări. Vorbim despre revenirea la salariile din decembrie 2009, stabilirea unui salariu minim de 750 de lei, păstrarea punctului de pensie la nivelul actual (sau chiar creşterea lui). Mai avem, de asemenea, o serie de revendicări legate de Codul Muncii“, spune Roma.


Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite