Tulcea: Corugea, primul sat cu şosea de centură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Investitorii în eoliene îşi fac drum privat ca să nu dărâme casele din localitate. Localnicii din Casimcea susţin că investiţiile în eoliene le vor distruge casele şi drumurile judeţene, din cauza maşinilor de mare tonaj care duc spre terenurile pe care vor fi amplasate 280 de turbine eoliene.

Zecile de camioane, tiruri şi utilaje ce au luat cu asalt localitatea tulceană Casimcea i-au speriat pe localnici. Conform autorităţilor locale în zonă urmează să fie amplasate 280 de turbine cu o capacitate totală de peste 800 de megawaţi, parcul urmând să fie cel mai mare din ţară în cel mult doi ani. Numai austriecii de la Verbund, prin firmele Alfa şi Beta Wind amplasează o capacitate de 700 de megawaţi, restul turbinelor aparţinând celor de la Enel Greenpower, Eolica Dobrogea, Electricom, precum şi unor jucători mai mici în zonă care au între trei şi zece turbine. Localnicii s-au plâns Prefecturii că mijloacele de transport care tranzitează satele Corugea şi Rahmanu în drum spre şantierele de pe câmp la afectează locuinţele şi au solicitat ajutorul.
Investitorii au decis să construiască o centură ocolitoare de circa doi kilometri şi urmează să se apuce de construcţie. Culmea este că afaceriştii au cerut să nu se bage statul ca să întârzie lucrările cu procedurile, pentru că altfel, spun ei, vor termina parcurile de eoliene înainte de a începe lucrările la şoseaua de centură!
Cutremur permanent
Cele două cătune aflate în drumul utilajelor de transport au împreună câteva zeci de case, majoritatea vechi şi sărăcăcioase. În Rahmanu locuiesc aproximativ trei sute de oameni, iar în Corugea undeva spre cinci sute, majoritatea bătrâni. Tinerii au plecat la oraş sau în străinătate.
„Domne, e ca la cutremur când trec ditamai matahalele de camioane prin faţa casei. Să ştiţi că dacă merg încet nu prea se simte, dar trec şi cu viteză, mi-e frică să nu-mi cadă tavanul în cap“, spune Dumitru Sărăţeanu, un pensionar din Rahmanu, în vârstă de 66 de ani. Bărbatul spune că o variantă ocolitoare ar fi soluţia cea mai bună, pentru că locuinţele din zonă nu sunt foarte rezistente, iar lumea e săracă, nu are bani pentru consolidări. Drumul ce trece prin comună a cunoscut odată şi asfaltul, dar acum este un covor de găuri.
„Ne e şi frică, trec ca vântul pe lângă noi, dacă scapă unu Doamne fereşte, rade jumătate de sat. Te ia pe sus dacă mergi pe marginea drumului, aşa praf şi iureş fac“ spune şi o localnică, Maria Strat.
Problemele oamenilor au ajuns şi la urechile prefectului Vasile Gudu, care a organizat la sediul Primăriei Casimcea o întâlnire a investitorilor din zonă.
„Trebuie găsită o soluţie pentru ca oamenii din zonă să aibă linişte, nu ne putem opune progresului dar nici nu putem trece peste problemele oamenilor, noi ne-am gândit la o rută ocolitoare, o variantă, având în vedere că sunt deja firme de construcţii în zonă, e uşor de realizat“, spune prefectul Gudu.
Consorţiu ad hoc, rezolvare pe loc



Şedinţa reprezentanţilor investitorilor din zona Casimcea a avut loc la finele săptămânii la primaria din localitate.
În doar jumătate de oră, italienii de la Enel, austriecii de la Verbund prin reprezentanţii de la Alfa Wind şi Beta Wind, cei de la Electricon, Eolica Dobrogea, Blue Energy, Eviva au decis să adopte soluţia propusă de autorităţi, construirea unui drum ocolitor, prin câmp, care să evite zonele locuite.
„Noi alocăm cam 50% din fonduri deoarece avem cele mai multe turbine. Bani sunt, problema e că dacă se ocupă statul va dura prea mult, cu licitaţii, acte, cereri, se întinde mai mult decât construcţia parcului de eoliene“, a spus Marius Iliev, reprezentantul firmei Alfa Wind.
Investitorii au căzut de acord pentru realizarea unui parteneriat public privat în care ei să dea banii, să facă proiectarea şi realizarea, plus mentenanţă, iar Primăria doar să le solicite aceste lucrări, pentru a se putea justifica investiţia în faţa acţionarilor.
„E clar că aici am cauzat şi vom mai cauza deranj şi trebuie să contribuim, avem bani şi plătim. Noi oricum ne dorim o relaţie bună cu localnicii“, a spus şi James Lee, reprezentantul celor de la Enel GreenPower, firmă ce amplasează 35 de turbine în zonă.
Citiţi mai multre amănunte în Adevărul de Seară!

image
Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite