Tulcea: Primăria expropriază PSD-ul din centrul oraşului!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clădirea este într-o degradare avansată
Clădirea este într-o degradare avansată

Municipalitatea a demarat procedura de expropriere pentru utilitate publică a clădirii PSD de pe strada Banatului (fostul sediul al Paşapoartelor), după ce părţile nu au căzut la o înţelegere pentru un schimb de imobile.

Practic, fostul sediu al Paşapoartelor este într-o stare avansată de degradare, aflându-se chiar în pericol de prăbuşire în condiţiile unui seism mai puternic. În această situaţie, Primăria a propus conducerii filialei judeţene a PSD un schimb de imobile, în vederea preluării acestei clădiri şi demolării ei şi transformării într-o parcare publică. Poziţionarea imobilului în zona centrală constituie o soluţie urbanistică pentru marea problemă a spaţiilor de parcare în zona ultracentrală a oraşului.
„Noi le-am propus să le cedăm spaţiul în care funcţionează în prezent cu chirie organizaţia judeţeană de partid, adică o parte din imobilul de pe strada Victoriei. Este vorba de partea de clădire şi de teren pe care îl folosesc în prezent. Conducerea PSD-ului nu este însă de acord, ei solicitând pentru imobilul degradat de pe Banatului întregul imobil de pe strada Victoriei, inclusiv spaţiile în care funcţionează în prezent filiala tulceană a sindicaliştilor de la Cartel Alfa“, ne-a declarat viceprimarul George Blejan.

Reprezentanţii municipalităţii au efectuat chiar o expertiză cu privire la gradul de uzură al imobilului. „Expertiza demonstrează că pentru reabilitarea imobilului ar fi necesară o sumă mult mai mare decât pentru demolarea acestuia şi realizarea unei clădiri noi. Astfel, 500.000 de lei ar costa reabilitarea imobilului pentru aducerea lui în stare funcţională, în timp ce pentru construirea unei clădiri noi, costurile s-ar ridica la aproximativ 300.000 de lei“, precizează viceprimarul Blejan.
„Este un abuz“

La rândul lor, cei ameninţaţi cu expropierea spun că acţiunea este un abuz din partea Primăriei şi că vor merge în instanţă. „Nu se poate aşa ceva pentru că vor ei, noi suntem proprietari cu acte în regulă, nu am avut nici o înţelegere între părţi, nu cred că e posibil aşa ceva. Este o măsură abuzivă şi mergem în instanţă până la Dumnezeu“ spune deputatul Horia Teodorescu, preşedintele PSD Tulcea.
Pericol pentru trecători!

Clădirea de pe strada Banatului aflată în prezent în proprietatea PSD Tulcea este fostul sediul al Casei Pionierilor şi Şoimilor Patriei, după 1989 aici funcţionând şi Inspectoratul Şcolar Judeţean şi ulterior Serviciul de Paşapoarte. În timpul mandatului primarului Constantin Mocanu (2000-2004), clădirea a fost preluată de către PSD  pentru o sumă modică. Clădirea a ajuns în stare deplorabilă şi se poate prăbuşi în orice moment, existînd chiar şi un avertisment în acest sens, montat de cei de la Inspecţia în Construcţii.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite