Tulcea: Nunţi de criză, cu rachiul la pachet
0Organizarea unui astfel de eveniment, în cele mai mici amănunte poate însemna o cheltuială de 30.000 de lei. Criză financiară sau nu, viaţa merge înainte, iar tinerii îşi întemeiază familii.
Sezonul nunţilor este în toi, iar în funcţie de bugetul fiecărei
familii, aceastea se orientează în privinţa locaţiei unde se va
desfăşura petrecerea şi meniul oferit. Şi asta nu ar fi tot, urmează
sonorizarea, pozele, filmarea evenimentului, plus decoraţiuni, eventual
artificii.
Restaurant cu stele sau cantină?
Organizarea unei nunţi cu tot ceea ce implică, în funcţie de tradiţie şi opţiuni personale poate ajunge undeva în jurul cifrei 30.000 de lei sau mai mult. În calcul este luat şi numărul de invitaţi, bugetul propus şi eventual variante economice pentru meniul invitaţilor.
În consecinţă, familiile însurăţeilor sunt nevoite să aleagă între o petrecere la un restaurant cu multe stele, o petrecere restrânsă la o cârciumă de cartier sau, ca o ultimă soluţie, închirierea unei săli de mese de la o cantină.
Patronii restaurantelor acceptă ţuica la pachet
Restaurantele hotelurilor, cum ar fi Esplanada, intră în categoria acelor restaurante considerate elitiste. Folclorul local le-a plasat în categoria „de lux“. Cei cu bani îşi pot permite să organizeze nunţi în cele două restaurante, spun tulcenii.
Dacă până nu demult aşa se petreceau lucrurile mai nou şi patronii restaurantelor de lux s-au adaptat cererii.
La restaurantul Esplanada, un meniu variază între 120-200 de lei de persoană, în funcţie de meniul pe care şi-l alege clientul. Decoraţiunile sunt ale restaurantului sau, tot în funcţie de voinţa organizatorilor, se poate apela la o firmă specializată.
„Ne-am adaptat crizei şi noi. Dacă omul vrea să-şi aducă de acasă ţuica, nu-i nimic. Acceptăm şi varianta asta. Meniul şi-l alege fiecare. Dacă unii vor meniuri sofisticate, cu băuturi mai scumpe, nu e nicio problemă. Avem de toate, pentru toate gusturile şi posibilităţile financiare“, spune administratorul hotelului Esplanada, Gheorghe Puflene.
Nuntă la ofertă
Restaurantul Rolion organizează nunţi la ofertă de criză. Mai exact, dacă nunta este duminica, meniul este redus cu douăzeci de procente.
Un meniu poate costa între 70-120 de lei de persoană, decoraţiunile aparţin organizatorului nunţii, fiind acceptată şi varianta îmbunătăţită cu rachiul şi vinul din crama personală sau de la vânzătorii de vin vrac.
E nuntă în cartier cu porcul de la ţară
Fără doar şi poate nunta în cartier ar fi o variantă de mijloc. Patronii închiriază incintele restaurantelor de cartier pentru evenimente mai restrânse sau pentru organizatorii cu buget mai redus. Dacă invitaţii consumă băutură din stocul restaurantului şi ceva în plus, pot să vină cu porcul la tavă şi sarmalele de acasă.
După un calcul sumar, preţul strict pentru salonul restaurantului ar ajunge undeva la 50 de lei de persoană sau chiar mai puţin.
Cantina, ultima soluţie
Ca ultimă soluţie, cantina unui liceu sau a unei societăţi comerciale ar fi varianta ieftină a unei nunţi în zilele noastre. Pentru noaptea petrecerii, plus ciorba de potroace, spaţiul unei cantine poate fi închiriat cu 1000, 2000 sau 3000 de lei. În pachet intră inclusiv utilizarea veselei şi a spaţiului bucătăriei, cu tot cu dotări.
DJ-ul, fotograful, cameramanul, artificiile
Preţul sonorizării depinde de voinţa şi putinţa financiară a clientului. Sumele sunt cuprinse între 1000 şi 1400 de lei. Cine doreşte taraf şi muzică live poate contracta serviciile unei orchestre cu tot cu solist, la sume cuprinse între 1000-3000 de euro.
Un fotograf poate fi angajat contra unei sume cuprinsă între 500 şi 1000 de lei, în funcţie de perioada în care acesta îşi oferă serviciile. Filmarea evenimentului îi obligă pe organizatori să scoată din buzunar sume cuprinse între 800 de lei şi 1400 lei, în funcţie de numărul nuntaşilor.
Invitaţiile simple costă un leu bucata, cele personalizate pot ajunge până la 5 lei. Reprezentanţii firmelor care oferă astfel de servicii susţin că solicitările au scăzut la jumătate faţă de anul trecut.
Ornamente, decoraţiuni, buchete
Buchetele şi aranjamentele florale sunt o altă cheltuială, dar la orice nuntă florile au semnificaţia lor.
Buchetele pentru mireasă şi naşă costă între 21 lei şi 120 de lei, în funcţie de dimensiune. Aranjamentele florale pentru maşină au şi ele preţuri ce variază în funcţie de numărul de fire combinate şi dimensiunea ornamentului floral. Preţurile sunt cuprinse între 69 de lei şi 126 lei. Un aranjament floral pentru masă, costă între 19 lei şi 61 lei.Până la urmă totalul cheltuielilor îl afli dimineaţa, după ce faci balanţa cu plicurile strînse de la invitaţi.