GALERIE FOTO Tulcea: „Nu ne luaţi spitalul!“
0Câteva sute de oameni au protestat ieri în faţa Primăriei din Babadag împotriva intenţiei Guvernului de închidere a Spitalului Orăşenesc din localitate şi transfomarea acestuia în cămin de bătrâni.
Timp de două ore, localnici din Babadag, bolnavi, cadre medicale dar şi conducerea spitalului au solicitat Guvernului menţinerea unităţii spitaliceşti de 35 de paturi.
Protestul organizat de cadrele medicale din localitate prin sindicatul Sanitas a strâns aproximativ 300 de persoane în centrul oraşului, marea majoritate reprezentând populaţia beneficiară a serviciilor medicale oferite de spital. Oamenii au scandat atât împotriva închiderii spitalului -„Nu ne luaţi spitalul!“, „Nu vă bateţi joc de noi!“ cât şi împotriva Guvernului Boc şi a ministrului Sănătăţii.
„Facem ce ne stă în putinţă“
„Tot ceea ce stă în puterile noastre facem astăzi, dar decidenţii de la Bucureşti vor hotărî. Vrem să le arătăm că oraşul are nevoie de acest spital chiar dacă are doar 35 de paturi, chiar dacă în 1990 am avut 220 iar în 2011 am ajuns la 35. Noi am făcut aici tot posibilul să avem grijă de pacienţi, am dotat spitalul cu aer condiţionat, am modernizat bucătăria şi tocmai acum când speram să ne dezvoltăm, suntem anunţaţi că se va închide. Noi însă sperăm în continuare, dacă n-am spera, nu ne-am mai agita.
Poate vom scăpa mai repede de incertitudinea în care ne aflăm“, ne-a declarat directorul Spitalului Orăşenesc, Mustafa Latif. Conducerea spitalului a mai declarat că la ora actuală unitatea are asigurat şi un compartiment de primiri urgenţe.
Mustafa Latif
Personalul medical nu are nicio intenţie de a „migra“ la Tulcea, aşa cum a propus ministrul Cseke ,reorganizarea spitalelor din apropiere. „Cel mai sigur, medicii se vor retrage la cabinetele lor particulare. Astfel, cel mai mult vor avea de suferit pacienţii“, spune Adina Ştefan, director economic al spitalului.
Nu putem rămâne fără spital
Pacienţii au fost în număr mare la protest încercând să-şi facă fiecare auzită vocea pe cât posibil. „Să nu se închidă, noi suntem în majoritate oameni bătrâni care nu avem posibilitatea să ne deplasăm la Tulcea, la 50 de kilometri. Cum ajungem noi acolo? Îmi aduc aminte că aveam vreo şase ani când am fost internat prima oară la acest spital, cu scarlatină, şi acum vor să ni-l ia? Nu se poate“, spune Gheorghe Lupan (76 de ani).
„Eu lucrez la Spitalul de neuropsihiatrie dar am venit să-mi susţin colegii de la Orăşenesc. Avem salarii de 700 de lei, copii, nepoţi, avem fiecare problemele noastre. Dacă se închide spitalul, rămân colegii noştri şi fără acea fărâmă de venit“, spune Dumitra Tănase (55 de ani), infirmieră.
Dumitra Tănase
Liderul sindicatului SANITAS Tulcea, Ion Zebreniuc, a declarat că evenimentul de la Babadag nu va fi unul singular. „Să nu creadă că strigăm aici două ore şi gata. Luni mergem şi la Prefectura Tulcea cu un memoriu oficial iar apoi se va ajunge şi la Bucureşti, al Ministerul Sănătăţii. Nu este posibil ca oamenii să fie lăsaţi fără loc de muncă, iar pacienţii fără asistenţă“ a precizat Zebreniuc.




