Tulcea: Noi cuiburi artificiale pentru vulturii codalbi din Deltă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul vulturilor de acest tip este în uşoară creştere, motiv pentru care Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării plănuieşte realizarea unor noi cuiburi pentru specia protejată.

Codalbii sunt păsări de talie mare care trăiesc zeci de ani în perechi stabile şi cu teritoriul ocupat de familie, acesta fiind bine delimitat prin zbor şi strigăte teritoriale, iar uneori chiar prin lupte efective corp la corp. Unele din cuiburi sunt cunoscute de decenii iar altele sunt recente.
„Totuşi, necesitatea construirii cuiburilor noi nu este un rezultat al creşterii efectivelor, deşi aceasta are o tendinţă în uşoară creştere în ultimele decenii. Mai degrabă este vorba de o înlocuire treptată a cuiburilor vechi, cu volume de peste un metru cub, materialul fiind acumulat de-a lungul anilor“, spune Grigore Baboianu, guvernatorul ARBDD.
Aceste cuiburi sunt deseori doborâte împreună cu crengile pe care sunt construite, uneori chiar şi arborii în totalitate din cauza furtunilor, mai ales dacă materialul cuibului s-a îmbibat de apă în urma precipitaţiilor.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite