Tulcea: Mihaela și Elena Băleanu, gemenele pictorițe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Surorile gemene Mihaela și Elena s-au făcut remarcate încă de mici cu talentul lor în pictură. Amândouă au fost premiate la numeroase concursuri și visează să devină designeri vestimentari.

Cel două surori spun că desenează încă din grădiniță. „Eram foarte mici când am început să desenăm, ne-a plăcut foarte mult astfel că de atunci, în afară de lecții, ne ocupăm mai tot timpul cu această activitate“, spune Elena.
Profesorul lor de arte plastice de la Liceul de Artă George Georgescu, Adrian Pal are nu mai cuvinte de laudă la adresa fetelor: „Sunt foarte talentate, au venit din clasa a VI-a la instituția noastră și sunt apreciate. Nu mai este nevoie să subliniez faptul că sunt foarte populare în întreaga școală, toată lumea le cunoaște pe gemenele talentate“.
Mama le-a îndrumat spre artă
Talentul lor a fost remarcat în primul rând de părinți. „Cine alta decât mama putea să ne vadă pasiunea pentru desen? Am început să studiem la Școala 10 dar acolo profesorii erau extrem de exigenți. Apoi am dorit să urmăm o școală de specialitate așa că ne-am îndreptat spre Liceul de Artă, unde ne simțim ca acasă“, spune Mihaela.
Rezultatele celor două sunt semnificative la concursurile de pictură la care au participat în timpul gimnaziului. Gemenele au câștigat primele două locuri la Concursul național de pictură „Alexandru Ciucurencu“ de acum doi ani (premiul I obținut de Mihaela și premiul II de Elena). Fetele au recidivat la același concurs anul trecut când au obținut amândouă locul al doilea.
Gemenele au mai participat în tandem și au obținut primele locuri la Expoziția concurs „Eu și Universul“, organizat de Palatul Copiilor în cadrul proiectului „Sub cerul astral al deltei“, când Mihaela a obținut primul loc iar Elena pe cel de al doilea.
De asemenea, cu ocazia Zilei Liceului de Artă, Mihaela și Elena au obținut locul II la concursul „Muzică și arte plastice“, iar la concursul „Alege, este dreptul tău!“, s-au clasat pe primele locuri. Mihaela a câștigat și premiul I la Concursul național de grafică, pictură și fotografie astronomică „Visând la aștri“, organizat de Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Bârlad.
Vor să creeze haine de colecție
Fetele sunt foarte decise în ceea ce privește viitorul. „Ne-am hotărât amândouă să facem design vestimentar, bineînțeles după ce vom termina studii superioare de specialitate. Ne-ar plăcea să realizăm haine de colecție, undeva într-un oraș mai mare, de exemplu Constanța, unde să locuim împreună. Preferăm Constanța cu condiția să putem urma o facultate cu profil artistic în acest oraș“, spune Elena.
În momentul de față, gemenele Băleanu se străduiesc să facă studiilor din ultimul an gimnazial pentru a urma cursurile liceale din cadrul aceleeași instituții.
Cea mai frumoasă amintire a fetelor este legată la participarea la tabăra de creație „Codrii de aramă“ din județul Botoșani. „Ne-a plăcut foarte mult acea zonă, am cunoscut numeroși alți copii, de fapt ne-am făcut mulți prieteni în țară.  A fost și o posibilitate de a ne evalua lucrările la nivel național“, își amintește Mihaela.
Citiţi mai multe amănunte în Adevărul de Seară de astăzi!

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite