Tulcea: Liste de aşteptare de un an pentru nunţi şi botezuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Restaurantele tulcene au deja zeci de contracte pentru anul în curs. Tulcenii care în 2011 vor avea parte de evenimente ce trebuie sărbătorite la restaurant ar trebui să să-şi facă rezervare din timp. Localurile, DJ-ul, fotografii şi cameramanii au deja zeci de contracte pe acest an

Dacă la restaurantele mai mici încă se mai pot găsi seri disponibile, la cele mari numărul contractelor semnate deja pentru anul în curs ajunge la nivelul zecilor, ceea ce înseamnă mai bine de jumătate de an pentru astfel de evenimente.
La Esplanada şi la Delta, spre exemplu, nu prea mai sunt locuri pentru nunţi pe anul 2011: „Avem aproape tot sezonul de nunţi contractat. Avem însă restaurantul liber duminicile, când avem şi un discount de 10%“, spune Gheorghe Puflene, patronul hotelului. Cei care vor să îşi petreacă seara nunţii la Esplanada ar trebui să îşi facă o rezervare cu un an înainte, altfel şansele sunt minime.
Nici la Delta nu se mai găsesc prea multe seri libere pentru anul 2011: „Avem rezervări de anul trecut pentru aproape tot sezonul de nunţi. Avem duminicile libere, într-adevăr, dar sâmbetele sunt deja date. Tulcenii vin cu un an sau chiar cu mai mult de un an înainte pentru a-şi rezerva restaurantul pentru astfel de evenimente“, spune Constantin Baba, şef de sală la restaurantul Hotelului Delta.
La Egreta s-au făcut deja zece contracte: „Tulcenii care vor să închirieze un restaurant ar trebui să vină cât  mai repede. Avem contracte pentru 2011 semnate încă din vara anului 2010. Cam aşa face toată lumea: îşi rezervă localul cu cel puţin un an înainte“, spune Tina Ilie, director al hotelului.
La restaurantele mai mici încă se mai găsesc locuri pentru nunţi. La Select, spre exemplu, îţi poţi rezerva restaurantul şi cu câteva luni înainte: „Noi nu facem decât nunţi mici, pentru că avem doar 100 de locuri. Peste cinci ani aşa vom ajunge cu toţii, să nu mai aruncăm foarte mulţi bani pe mâncare şi pe evenimente ample. Acum, însă, tulcenii se orientează la restaurantele foarte mari, pentru că au nunţi cu sute de invitaţi“, spune Aurel Cacencu, patronul hotelului Select.
Aglomeraţie şi la DJ
Marea majoritate a tulcenilor care fac nunţi şi botezuri în municipiu optează pentru un DJ în defavoarea tradiţionalilor lăutari. De aceea, cei care se pregătesc de astfel de petreceri trebuie să ia în calcul şi muzica. Deja tulcenii şi-au semnat contractele pe 2011 cu cei care vor destinde atmosfera cu ceva muzică bună:
„Am deja peste 10 contracte pentru acest an. Cei care solicită un DJ nu ar trebui să lase totul pe ultima clipă, întrucât şansele să găsească unul disponibil sunt scăzute. Eu le recomand să anunţe data nunţii cu câteva luni, sau chiar cu un an înainte“, spune Adi Tudor, unul dintre cei mai cunoscuţi DJ din Tulcea.
Atenţie şi la contractele pentru filmări şi fotografii

Atât fotografii, cât şi cameramanii care îţi vor imortaliza una dintre cele mai importante zile din viaţă sunt extrem de aglomeraţi, astfel că şi aceştia trebuie contractaţi din timp.
Dan Năstase, cameraman din Tulcea, spune că are deja din 2010 contracte pentru mai bine de jumătate din sezonul de nunţi din acest an. „Cei care vor un cameraman bun trebuie să îşi facă un contract cu un an sau chiar un an şi jumătate înainte. Pentru un botez, dacă este în altă zi decât sâmbătă, şansele sunt mari chiar şi pe ultima sută de metri“, spune Dan.


Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite