Tulcea: Jandarmii se pregătesc pentru meciul Deltei de duminică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminică, începând cu ora 12.00, 25 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul partidei de fotbal dintre Delta Tulcea şi Săgeata Năvodari, turul al II-lea al campionatului naţional de fotbal, liga a II-a.

Jandarmeria tulceană reamintește suporterilor obligaţiile pe care le au pe timpul competiţiilor sportive: respectarea măsurilor stabilite de organizatori şi de către forţele de ordine pe traseele de deplasare către și de la locurile de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în interiorul stadionului dar și prezentarea documentelor de acces şi, după caz, a actelor de identitate, a materialelor de publicitate vizuală aflate asupra lor.

De asemenea, suporterii trebuie să respecte ordinea, siguranţa şi regulile stabilite de organizator în incinta arenei sportive și să se supună controlului corporal sumar şi al bagajelor, efectuat de personalul de ordine şi siguranţă.

Jandarmii avertizează participanţii la competiţiile sportive că abaterile de la legislaţia legală în vigoare vor fi sancţionate, necunoaşterea legii nefiind o scuză în aplicarea legală a amenzilor.

Tulcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite