GALERIE FOTO Tulcea: Vezi aici legenda izvorului care curge doar astăzi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În comuna Nalbant, satul Nicolae Bălcescu, localnicii se adună cu mic cu mare în prima vineri de după Paşte pentru a vedea minunea cu ochii lor: izvorul de aici curge într-o singură zi pe an, şi anume de Izvorul Tămăduirii.



Izvorul minune este undeva la poalele dealului din sat. Apa care izvorăşte o dată pe an este sfântă, cred localnicii. Nu curge şiroaie, astfel că sutele de localnici care se adună din toată comuna nu ar avea de unde să ia apă. Aşadar, peste firicelul care iese din pământ se toarnă apă sfinţită în biserică.
„Azi noapte a fost slujbă cu zece preoţi. Noi am stat până la miezul nopţii şi am văzut cum iese apa dintre acele pietre. Este o minune, într-adevăr“, spune o localnică.





Viceprimarul comunei, Ion Nicolae, este chiar din satul Nicolae Bălcescu şi a văzut minunea în fiecare an. Izvorul există acolo de sute de ani, spune acesta. „Bătrânii povestesc că aici, lângă acest izvor, acum sute de ani a adormit un copil mut. A visat peste noapte că lângă aceste pietre va fi o cruce, iar de la poalele dealului va curge apă. Dimineaţă a fugit acasă, a căpătat glas şi le-a povestit părinţilor ce a visat. Din anul acela de Izvorul Tămăduirii iese apă dintre pietre“, spune viceprimarul comunei.



image
image
image
image
Tulcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite