Tulcea: În excursie cu pluta din Germania până în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kathleen, Christian, Stefan, Lutz, Cristoph, Andrie sunt şase germani care în fiecare an pleacă din ţara natală şi se opresc „pe unde apucă“. Dorm, mănâncă pe pluta lor, foarte bine aprovizionată. În acest an, pentru prima dată, sunt la Tulcea. Astăzi vor pleca mai departe. Nu ştiu exact unde

Fac această „excursie“ în fiecare an, de cinci ani. O lună de zile, sau chiar mai mult, iau pluta şi se duc pe apă. La purtător nu au decât câteva haine şi, cel mai important, vasul: „Dresden“. El este cel care îi poartă din oraş în oraş.  Kathleen, Christian, Stefan, Lutz, Cristoph, Andrie sunt şase tineri plini de viaţă. Au între 27 şi 31 de ani, cea mai mare fiind fata, Kathleen.


„Nu suntem tot timpul aceştia. Unii stau câte o săptămână, apoi pleacă înapoi. Nu renunţă, doar că atâta simt nevoia să se plimbe“, spune Stefan.
Există şi cineva care este în excursie de la început şi până la final. Este Christian, „Căpitanul“. Nu ratează niciodată evenimentul.
Au ajuns aici la începutul săptămânii. Luni seara. „Sutem pentru prima dată la Tulcea. Este foarte frumos aici. Am vrut să vedem acvariul, dar am ajuns prea târziu, era deja închis. Sigur reuşim să mergem şi la acvariu, într-un final“, spune Lutz.
Opresc din oraş în oraş şi îşi fac provizii. Dorm, mănâncă şi beau (bere, ţin ei să ne informeze) pe pluta lor, care le este casă, masă şi, la ceas de seară, terasă.
Miercuri dimineaţă au „ridicat ancora“. Unde pleacă? „Greu de spus, vedem ce ne aşteaptă. Vrem să vedem Delta, neapărat!“, spune Stefan.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite