Tulcea: Gheorghe Avădanei a scris poveştile navei Republica

În lucrarea „Republica, ultima navă cu abur de război pe Dunăre“, comandantul Avădanei îmbină istoria cu poveşti frumoase de pe nava pe care şi-a petrecut ultimii opt ani.

În 2003, atunci când lucra la Alum, fostul primar, Constantin Mocanu (care îi fusese şef pe şantierul naval) i-a propus să se ocupe de o navă pe care urma să o achiziţioneze, pentru a o include în circuitul turistic. A plecat la Brăila şi a văzut Republica, nava pe care o mai văzuse în tinereţe atunci când făcea practica la marină. „Atunci mi-am spus: «Asta-i muzica ce-mi place! Eu de aici nu mai plec până la pensie!» Şi uite că anul trecut am ieşit la pensie, şi tot aici sunt. Cred că mai plec din baston de pe această navă“, glumeşte Avădanei.
Marinar, cânt la muzicuţă!
Comandantul Republicii a făcut armata la marină, în Giurgiu. S-a întors apoi acasă, unde a lucrat doi ani în Marina Militară. A mai lucrat, pe rând, la şantierul naval, la căminul cultural din Chilia sau la Alum.
„Am făcut şi şcoala de partid iar în 1987 am fost trimis secretar adjunct de partid la Chilia, unde am fost director de cămin cultural“, îşi aminteşte Avădanei. Acolo l-a prins şi Revoluţia, dar nu a avut probleme cu localnicii. Pasionat de muzică şi dans, dar şi de tradiţii populare româneşti, marinarul Avădanei cântă încă de când era mic la muzicuţă. „La Chilia am învăţat, practic, să cânt de faţă cu mulţi spectatori, şi tot acolo, împreună cu Roman Jora, am pus bazele ansamblului folcloric «Drăgaica»“, îşi aminteşte Avădanei.
Dragostea pentru Republica
După Revoluţie s-a întors la Tulcea, unde a lucrat pentru câţiva ani în şantier, iar apoi la Alum. Din 2003, de când a venit Republica la Tulcea, îşi dedică întreaga viaţă acestei nave muzeu: „Această navă poartă atâta istorie, are atâtea secrete pe care vrea să le dezvăluie... Trei ani nu mi-am luat concediu pentru a sta pe această navă. Ştiţi, de exemplu, că atunci când relaţia ruşilor cu Tito a început să se clatine Dej a avut o întrevedere nocturnă cu Tito pe această navă? Se pare că negocierile dintre cei doi nu au mers, pentru că la două zile după această întrevedere toată presa românească îl prezenta pe Tito ca pe un barbar“, povesteşte Avădanei.
Poveşti despre istorie şi poveşti despre viaţă
Dincolo de istoria extrem de tumultoasă a navei, cartea comandantului (cunoscut şi ca nea Gică) prezintă şi cealaltă faţă a poveştii: o poveste de dragoste, pe cât de frumoasă, pe atât de tristă. În urmă cu câţiva ani, o femeie din Sulina a venit pe navă în căutarea unui anumit „Gheorghe“, mecanic pe nava Republica în 1958. Mic, bruneţel, iubirea vieţii ei. Povestea părea incredibilă, Republica fiind, dintotdeuna, navă de război. „Mi-a povestit femeia cum se întâlnea pe acest vas cu Gheorghe, cum îi bătea la geam, cum el ieşea la ceas de seară. Nava era atunci în Sulina, într-adevăr. Noi toţi i-am spus că nava a fost pentru război, nu pentru plimbări, dar ea ne-a uimit atunci când a indicat cu precizie locul unde erau amplasate mitralierele“, mai spune Avădanei. L-a căutat pe acest Gheorghe şi l-a găsit: era un mecanic din Galaţi, care în anul 1958 avea aprioximativ 20 de ani. Bărbatul a ieşit la pensie acum 16 ani şi a murit acum 10 ani.