Tulcea: Fraţii Leonte vor fi judecaţi în stare de arest pentru tentativă de omor calificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi, împreună cu alt amic, Mircea Popa, l-au bătut pe Daniel Iacob (26 de ani) din Greci. Mircea Popa este judecat în stare de libertate, iar Tribunalul a decis azi că Aurel şi Costel Leonte  vor fi judecaţi în continuare în stare de arest preventiv.

În noaptea de 24 spre 25 martie 2011, cei trei s-au întâlnit pe o stradă din Greci cu Daniel Iacob, care la acel moment era însoţită de un martor şi pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, inculpaţii au ieşit din autoturismul cu care se deplasau, repezindu-se la cele două persoane pentru a exercita violenţe asupra lor. Cu toate că şi martorul a fost lovit, acesta a reuşit să fugă, să sară un gard şi să se refugieze, unde a stat până la terminarea conflictului, loc de unde a apelat Serviciul de urgenţă 112. În acest timp cei trei inculpaţi au aplicat împreună, cu  ajutorul unor obiecte contondente mai multe lovituri victimei în zona capului şi pe restul corpului, victima fiind doborâtă la sol, cu faţa în jos. Acţiunea violentă a durat aproximativ 10 minute, după care agresorii au abandonat victima în mijlocul străzii. Ca urmare a loviturilor aplicate, victima  a fost internată la Spitalul Judeţean Brăila

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite