Tulcea: Fără câini în Piaţa Civică!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul oraşului este doar una dintre zonele în care cei care îşi plimbă câinii nu vor avea acces. De asemenea, nu îţi poţi plimba patrupedul în parcul Piaţa Nouă, Parcul Personalităţilor sau Parcul Lac Ciuperca. Cei care nu respectă această normă vor plăti amenzi de 100 până la 250 de lei.

Proiectul este iniţiat de primarul municipiului Tulcea, în urma raportului scris întocmit de şeful societăţii de Servicii Publice, Cezar Jipa. Acesta explică de ce s-a ajuns la această situaţie:  „Au existat nenumărate sesizări din partea cetăţenilor în ceea ce priveşte larma pe care o provoacă aceşti câini atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte.  Tulcenii au reclamat şi atacurile câinilor, lătratul ameninţător, dar şi mizeria pe care o fac animalele de companie. Încă nu am văzut un om care să umble cu mătura în urma câinelui“. Acesta susţine că în următoarele săptămâni parcurile în  care se interzce accesul câinilor vor fi marcate corespunzător, astfel că poliţia locală va putea să aplice amenzi celor care nu se conformează.

Iubitorii de câini nu privesc cu ochi buni iniţiativa

La prima oră de dimineaţă, trei femei stau de vorbă în timp ce câinii lor zburdă pe faleză. Le spunem de iniţiativa care se va vota joi în Consiliul Local şi sar dintr-o dată: „Asta să voteze ei? Le-au terminat pe toate, numai asta le-a rămas? Poate dacă se îngrijeau şi ei să avem locuri de muncă, nu mai plimbam căţelul pe străzi, poate aveam altă treabă“, spune una dintre ele. „Când o să văd că nu mai sunt peste tot câini maidanezi atunci nu o să mai ies nici eu cu Bobby al meu pe străzi. Dar aşa refuz să fiu de acord. Păi ce, eu să strâng după câinele meu şi să calc în mizeria unui maidanez? Nu mi se pare corect“, o completează a doua. Cea de-a treia, pensionară, adaugă calm: „De ce să nu mă lase cu câinele pe stradă? Eu am soţul decedat, sunt singură, nu am pe nimeni. Dacă nu aveam câinele ăsta, cred că eram şi eu dusă deja. Mă ajută mult, e tot ce am“, spune tristă pensionara.

„În Piaţa Civică înţeleg de ce nu ne lasă, sunt copii şi e mai bine aşa. Am ieşit şi eu din ţară şi ştiu care sunt legile. Dar la Ciuperca? Eu am de obicei cu mine măturică şi făraş, iar câinele meu înţelege dacă îi spun că nu are voie undeva“, spune Frosinia Păunescu (55 de ani), pensionară.

Citiți amănunte în cotidianul Adevărul de Seară!

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite