Tulcea: Eurogara de un milion de euro a rămas aproape pustie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Modernizată în perioada de avânt şi campanie electorală, gara tulceană este la ora actuală aproape goală.Viteza redusă cu care se circulă pe linia unică dintre Medgidia şi Tulcea, precum şi concurenţa microbuzelor au alungat doritorii de plimbări cu trenul

Inaugurată cu fast în urmă cu peste şapte ani „Eurogara“ visată şi realizată de Miron Mitrea la Tulcea a costat aproape un milion de euro şi a ajuns acum o clădire pustie care aproape că nu-şi mai justifică existenţa. De aici mai pleacă două accelerate care fac aproape şapte ore până la Bucureşti şi două personale de Medgidia care te duc ca gândul în trei ore şi un un sfert. De aici ajungi sigur la Constanţa cu alt tren. Săgeata Albastră introdusă la Tulcea în urma cu şapte ani a rămas o amintire, cel puţin la capitolul viteză promisă.

Inaugurare preelectorală  

Ministru, pe atunci, al Transporturilor, Mitrea a venit la Tulcea pe data de 18 iulie 2003 şi nu oricum, ci conducând, cel puţin la intrarea în gară, Săgeata Albastră.
„Anul acesta am reparat gara din Tulcea, care a devenit eurogară, am ridicat viteza pe calea ferată de la 40 la 80 km pe oră, ceea ce face ca în patru ore şi jumătate să ajungi cu "Săgeata albastră" de la Bucureşti la Tulcea. În 2004, vom încerca să reducem timpul la patru ore“, spunea atunci Mitrea. Ministrul mai spunea că instituţia pe care o conduce are deja finalizate proiecte care vizează dezvoltarea Portului turistic Tulcea. Portul respectiv nu s-a realizat nici astăzi, iar în Eurogară, ca să ştie turiştii care vin cu alte mijloace de transport ce e acolo, a fost amplasată o veche locomotivă cu aburi.

Pustiu şi în trenuri

În personalul de Medgidia se urcă doar câţiva bătrâni care beneficiază de călătorii gratuite. În cele două accelerate care circulă spre Bucureşti (din care unul nu circula duminica) nu prea se mai urcă nimeni. Sala de aşteptare a impozantei gări tulcene este goală la primele ore ale amiezei. Nici nu poate fi altfel, atât timp cât trenuri sunt doar dimineaţa şi în jur de 16.00 după amiaza.
Doamnele în uniformă de ghişee privesc uşor nedumerite la aparatul de fotografiat şi arată spre panoul cu Mersul Trenurilor. „Acolo este ce vă interesează. Şeful nostru de gară este la Medgidia, noi suntem simpli angajaţi şi nu putem face declaraţii de presă“, spune o doamnă de la ghişeu.
În sala este şi o agenţie de turism, cam fără obiect mai ales acum în perioada de extrasezon. În concluzie, pustiu pe peroane, pustiu şi în clădire.
Cifrele sunt grăitoare în acest sens. În anul 2010, la nivelul staţiei C.F.R. Călători Tulcea s-a înregistrat un număr de 20.508 călători expediaţi, reprezentând o medie de aproximativ 1.700 călători pe lună, adică în jur de 50 pe zi. În perioada sezonului estival valoarea maximă este  în luna august – 2.864 călători.
Citiţi mai mult în Adevărul de Seară!

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite