Tulcea: Doi ucraineni beţi au ajuns din greşeală în România în prima zi de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră tulceni au întocmit actele premergătoare cercetării penale pe numele a doi ucraineni care au trecut ilegal frontiera de stat  din Ucraina în România.

Duminică, în jurul orei 19.30, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Chilia aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe fluviul Dunărea a depistat, pe canalul Cernovca, la aproximativ 500 metri amonte de bifurcaţia  cu braţul Babina, o şalupă ucraineană cu două persoane la bord.
În urma verificărilor efectuate şi a declaraţiilor celor în cauză s-a stabilit că aceştia sunt cetăţeni ucraineni, în vârstă de 20 de ani, respectiv 23 de ani, domiciliaţi pe raza localităţii Kilia, care ar fi ajuns accidental în apele teritoriale româneşti datorită stării avansate de ebrietate.
Cele două persoane şi ambarcaţiunea acestora au fost predate organelor de frontieră ale statului vecin, în vederea continuării cercetărilor, spune Natalia Agighioleanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Tulcea.


Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite