Tulcea: Disponibilizaţii lui Boc îşi caută joburile în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihaela Ghenea a apelat la instanţă
Mihaela Ghenea a apelat la instanţă

Mihaela Ghenea (50 de ani) a atacat la Tribunal decizia Institutului de Cercetări Eco – Muzeale de a o elibera din funcţie. Femeia spune că nici până în ziua de astăzi nu i s-a spus care sunt motivele care au stat la baza concedierii ei, şi că vrea să afle, în instanţă, care au fost criteriile de selectare a celor care au intrat în şomaj.

Mihaela Brânduşa Ghenea a fost restaurator I cu studii superioare. A terminat Facultatea de Chimie, una dintre variantele valabile pentru a lucra ca restaurator.

A lucrat timp de patru ani de zile la Institutul de Cercetări Eco – Muzeale, iar în septembrie 2010 a primit vestea că va fi şomeră. Nu este singura. Împreună cu alţi colegi au intrat în şomaj, fiind, la ora actuală, deja în plată.
„Au venit cu o hârtie cu nişte cifre şi ne-au dat afară! “
Nu au fost informaţi care sunt criteriile pe baza cărora sunt eliberaţi din funcţii, spune Mihaela Ghenea. Pur şi simplu au tăiat în carne vie printre angajaţi pentru a respecta procentul cerut de Consiliul Judeţean Tulcea.

„Au venit cu o hârtie cu nişte cifre. Atâţia oameni trebuie să plece, ca să respecte ce s-a cerut de la Consiliul Judeţean. Nu ni s-au spus criteriile, nu ni s-a spus cu ce am greşit, nu ni s-a spus nimic. Aştept acum ca în instanţă să vină avocaţii lor să ne explice şi nouă care au fost concret motivele pentru care am fost dată afară. Există nişte criterii de care am aflat şi noi, dar nu ştiu pentru mine, concret, care au fost motivele“, spune Mihaela Ghenea.

Citiţi pe larg în cotidianul Adevărul de Seară!

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite