Tulcea: Descarcerarea, primul impact cu victimele accidentelor grave
0
Sunt cei care văd pentru prima dată victimele unor accidente teribile. De cele mai multe ori, persoanele din interiorul autoturismului nu mai pot fi salvate. De aceea băieţii pleacă pe teren cu lumânări la ei.
Poveştile celor de la descarceare sunt adevărate tragedii: victimele lasă în urmă familii îndoliate, şiroaie de lacrimi de durere, şi poveşti incredibile de viaţă. Pompierii din cadrul Serviciului de Descarcerare sunt cei care au prima tangenţă cu aceste victime. Au poveşti incredibil de triste, dar şi poveşti frumoase, în care vieţi umane au fost salavte, şi familii întregi s-au putut bucura de faptul că ei sunt oamenii potriviţi la locul potrivit.
Colegul lor de pe descarcerare, scos dintre fiare
Li s-a întâmplat şi aşa ceva. „Ieşise de pe tură şi a făcut accident. Slavă Domnului, nu a fost nimic grav. Au venit colegii să-l scoată. Este mai solid şi a strâmbat volanul în mâini la impact“, spune Ştefăniţă Pampu, şeful Detaşamentului Tulcea.
Înspăimântător: una dintre victime era infectată cu HIV
Marcel Oprişan (şeful de echipaj pe tura lui) a fost pe tură atunci când a avut loc accidentul cu pricina. Au descarcerat, iar la scurt timp a sunat tatăl uneia dintere victime, o fată de până în 20 de ani, să spună că era infectată cu HIV.
Nu te uiţi în ochii victimei
Este una dintre regulile de bază în aceastră activitate. Se lucrează sub presiunea timpului. Este foarte multă adrenalină, spun toţi băieţii de la descarcerare. Se lucrează mecanic. De abia acasă realizează ce s-a întâmplat acolo.
„Avem utilaje de 30 – 35 de kilograme fiecare. Dacă ne pui acum să stăm jumătate de oră cu ele în mână, amorţim. Dar acolo lucrăm şi mai bine de jumătate de oră şi nici nu ne dăm seama“, mai povesteşte George Gogancea, unul dintre băieţii de pe descarcerare.
Lumânări la intervenţie
Este regulă pentru ei. Atunci când sunt anunţaţi de alarma asurzitoare că trebuie să intervină, alături de echipamente, iau cu ei întotdeuna şi lumânări. „Suntem conştienţi că, până ajngem noi, este posibil ca cineva să fi decedat. Dacă suntem primii la faţa locului, este normal să aprindem o lumânare. Aceasta este datina creştină“, spune Marcel Oprişan, şeful echipajului.
Şi poveşti frumoase
„Trebuie să spunem că avem şi aşa ceva. Este o satisfacţie de fiecare dată când salvezi viaţa unui om. Şi de multe ori ajungem la accidente la care maşinile sunt făcute praf. Victima, însă, se ridică, se scutură de praf, şi pleacă mai departe“.
Mai bine o sută de incendii decât o descarcerare
Inspectorul şef, colonel Florin Başcău, spune că preferă sute de focuri unei descarcerări. A fost în astfel de intervenţii şi ştie ce înseamnă. Sunt imagini terifiante.
„Astfel de unităţi sunt doatate cu psiholog pentru cei care intervin în astfel de situaţii. Noi nu avem aşa ceva, nu am avut niciodată. Este o meserie cu satisfacţii, dar nu cred că face cineva această meserie de plăcere“, spune col. Başcău.