Tulcea: Dan Pădureţ, fotograful îndrăgostit de film

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Pădureţ are un talent fotografic deosebit
Dan Pădureţ are un talent fotografic deosebit

Dan Pădureţ a intrat din plictiseală la Cercul Foto-Video din cadrul Palatul Copiilor în urmă cu aproape zece ani, ajungând cu timpul să fie cu adevărat pasionat de fotografie, film şi teatru.

Era în clasa a V-a când a intrat la Cercul foto doar de încercare. După un an, sub îndrumarea profesorului Nicolae Davideanu, începea să se implice serios în activitate participând la concursuri de profil şi câştigând. „Aici am învăţat şi am pus în practică, timp de nouă ani, bazele fotografiei şi cinematografiei. Am avut foarte mult de învăţat din experienţa domnului profesor“, îşi aminteşte Dan.
Emisiuni educative
În cadrul cercului a realizat fotografii, emisiunea Pas cu pas, difuzată la postul local de televiziune şi a participat la numeroase concursuri naţionale şi internaţionale.
Cele mai importante premii la nivel internaţional sunt cele obţinute la Concursul Internaţional de Artă Fotografică şi Cinematografică de la Târgu Mureş, unde a obţinut premiul II la secţiunea foto peisaj în 2006, premiul III la secţiunea Film documentar în 2006, premiul I la aceeaşi secţiune în 2007, când a obţinut şi o menţiune la secţiunea Foto-reportaj. La nivel naţional a câştigat premiul III la Concursul naţional de artă fotografică şi cineclub, secţiunea Diaporama.
Citiţi mai multe amănunte în Adevărul de Seară Tulcea!

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite