Tulcea: Cursuri de tango, vals și samba la Centrul Cultural Multietnic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comunitatea Rușilor Lipoveni  (CRL) din Tulcea și Asociația Etnopolis organizează la Centrul Cultural Multietnic din Tulcea, începând cu luna octombrie, cursuri de dans de toate felurile: de la dans clasic, latino-american și până la dans popular. Înscrierile încep de astăzi.

Cei care se vor înscrie la aceste cursuri vor învăța alături de un profesionist pași de tango, vals, cha-cha-cha, samba, paso doble, dansuri populare românești, rusești, grecești, sârbesti și chiar armănești. Doritorii care se înscriu de pe acum la aceste cursuri pot beneficia de o reducere.


„Nu există limită de vârstă, nu are importanță originea etnică și nici nu impunem cuiva participarea alături de un partener!  Pentru înscrieri, tulcenii interesați pot suna la Centrul Multietnic Tulcea  de luni până vineri, între orele 16.00 - 20.00“, spune Andrian Ampleev, din cadrul CRL Tulcea.

Înscrierile încep de de astăzi și până pe 26 septembrie. Artiștii înscriși, copii, tineri sau adulți, vor fi audiați și vizionați de o echipă de profesioniști, profesori de specialitate, la sediul Centrului Cultural Multietnic, în zilele de 27 și 28 septembrie, între orele 18.00 - 20.00.


Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite