Tulcea: Copiii de la Liceul de Artă reprezintă România la San Remo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii de la Estudiantina sunt invitați în aprilie la festivalul de muzică din Italia. 14 violonişti ai liceului „George Georgescu“ din Tulcea, orchestra Estudiantina, sunt invitaţi să cânte la Global Educational Festival din Italia. Dirijoarea lor, profesor Maria Lupu, a solicitat sprijin financiar de la instituții publice, dar și firme pentru această deplasare.

Concursul va avea loc în perioada 4 – 13 aprilie 2011 și este o șansă extraordinară pentru cei mici. Orchestra Estudiantina are 14 tineri violoniști care studiază împreună de 6 ani. Copiii, cu vârste între 10 și 16 ani sunt mândria liceului de artă.  Ei au fost invitați să acompanieze corul de copii „Armonia“, format din 40 de elevi din Năvodari.
„Noi suntem foarte bucuroși că am fost invitați și este o onoare să participăm. Acești copii merită ca eforturile lor din ultimii ani să le fie răsplătite“, spune Roxana Sava, directorul Liceului de Artă.
Singurii care reprezintă România
Copiii a fost invitaţi să acompanieze alţi puşti talentaţi din Năvodari, care se vor prezenta la concursul internaţional din Italia. „Suntem singurii din România care vor reprezenta ţara la acest festival şi cred că cei mici trebuie să aibă această şansă. Părinţi copiilor nu au toţi posibilităţi materiale pentru a susţine participarea la acest concurs“, spune Maria Lupu.
Participarea la acest concurs este și o șansă de a promova tinerii compozitori din România. Copiii de la liceul de artă din Tulcea vor duce pe scena din Italia o piesă a unui tânăr compozitor dobrogean: George Bijacu din Medgidia. Piesa se numește „An angel in the night“ (Un înger în noapte).
Lorena Sanda (15 ani) este una dintre elevele invitate să participe la festival. Ea studiază vioara de la vârsta de 6 ani, iar acum a devenit deja o artistă consacrată, obișnuită cu marile scene ale țării. Vede în acest concurs o șansă imensă pentru toți colegii din orchestră și este convinsă că se vor întoarce înapoi cu fruntea sus. 
„Eu am mai fost plecată din țară, dar la un concurs de asemena amploare nu am mai participat. Sperăm să ne întoarcem acasă cu un premiu. Ar fi rampă de lansare extraordinară pentru noi și am fi cu atât mai promovați atât în țară cât și peste hotare. Cred că este ceva deosebit, cu acest cor din Năvodari și cu orchestra noastră“, spune Lorena. Emoții nu prea are, pentru că de aproape zece ani de zile participă la competiții muzicale. 
Invitație la sponsorizare
Primarul municipiului, Constantin Hogea, spune că va aloca o parte din bugetul de cultură pentru deplasarea celor mici şi invită şi alte instituţii publice, dar şi sponsori, să participe activ pentru ca tulcenii să plece în Italia. „Nu putem accepta ca cei mici să rateze o astfel de ocazie care ar putea să îi lanseze într-o carieră în domeniu. Vorbim și de interesul municipiului, dar și al județului, pentru că acești copii vor duce în lume numele orașului. Cred că de aceea ar trebui să se implice și alte instituții publice sau private în acordarea unor sume care să le permită deplasarea“.
Maria Lupu, dirijoarea lor,  spune că pentru această participare elevii au nevoie de 400 de euro de persoană, astfel că au trimis invitații de sponsorizare la mare parte din agenții ecomici din Tulcea: „Deja avem promisiuni de la primăria Tulcea, iar șantierul naval a și virat deja banii în cont. Sperăm ca până în martie să avem toți banii“.
Citiți mai multe amănunte în Adevărul de Seară Tulcea!


Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite