Tulcea: Ciorba de peşte cum doar în deltă se găteşte! GALERIE FOTO

Categoric, pe lăngă peşte, apă şi vodcă ingredientul indispensabil pentru o ciorbă de peşte adevărată este delta.Adevărată carte de vizită pentru zona deltaică, ciorba de peşte este un brand ce ar trebui promovat precum pizza italienilor, şniţelul vienez sau musakaua grecească.Reportajul la buza ceaunului este cu atăt mai relaxant cu căt aburul dulceag curge pe lîngă tine şi o ia la vale odată cu apa.

URMĂREȘTE AICI CUM SE FACE O CIORBĂ BUNĂ ÎN 10 PAȘI

Deşi mai toată lumea a mai încercat să facă un borş de peşte şi prin alte părţi, departe de Deltă, n-a ieşit decât o ciorbă normală, cu tot peştele cărat de la Tulcea, dar apa de la robinet sau mai rău, plată, nu se compară cu cea de Dunăre. Ăsta ar fi al doilea ingredient strict necesar, la găleată, luat direct de lăngă barcă.Cum mereu mi-a plăcut mai mult partea a doua, cea cu consumul, mai mult decăt cea cu gătitul, am fost repartizat la strâns lemne şi la imortalizarea momentelor gastronomice.

Concurs de reţete identice

 Pentru început am asistat la un scurt concurs de idei pe tema reţetei, în mare cam aceeaşi dar cu mici amănunte semnificative.
„Peştele de borş trebuie să fie căt mai proaspăt. Viu, ce mai! Apoi, nu-l spălaţi prea tare. Jos solzii şi tăiat pe burta, apoi îi scoatem maţele şi alte măruntaie, fierea mai ales, clătiţi-l o dată cu apă curată şi gata.

Mai ales, nu-i scoateţi branhiile şi nici alte „oase amare” -nu există şi chestia e doar o legendă întreţinută de cei ce sparg fierea din neîndemnare iar capetele de peşte sunt cele care dau gust. Icrele fără valoare, de albitură, lapţii, măruntaiele de răpitor se pun şi ele la fiertură” proclamă un teoretician care refuză însă să se murdărească de solzi, Răzvan Ichim .

Fiecare cu fix-ul lui, unu zice că focul de lemne trebuie aprins numai cu chibritul, în nici un caz cu bricheta sau doamne fereşte să stropeşti lemnele cu motorină, altul spune că peştele trebuie băgat de la mic la mare iar lingurile să fie neapărat de lemn. Din multele sarsanale, pentru amorul conversaţiei, nea Nicu Varabiev scoate şi o broşură din care citează imperativ.

“Fără caracudă, fără văduviţă cu carne roşie-aurie , sau măcar plătică şi un crap mai mare ,ciorba nu e ciorbă. Dar ar fi păcat să nu fiarbă împreună şi un triunghi de răpitori – un somotei, un şalău, o ştiuca, - cu ceva albitură ca batca şi roşioara, un avat şi doi caraşi cu icre cu tot, neapărat un lin dulceag şi o mreană fină la carne ca o perversiune thailandeză  , atenţie, icrele de mreană dau dureri de cap şi ameţeli.

Şi se pun şi veo doi-trei bibani mai mari, cu ţesătura cărnii albă , aspră şi sărată .Ştiaţi că fiecare peşte miroase altfel, are alt gust?  Ştiuca cu miros de iarbă de mare şi cu gust de migdală, somnul cu iz şi mai ales gust de castane prăjite, văduviţa gălbuie cu parfum afrodisiac, sunt unice, opere dumnezeieşti. Totul se combină însă în borşul pescăresc ca-ntr-o – simfonie!” recită din vorbele de duh ale gurmandului Radu Anton Roman.

Delta sfinţeşte ciorba

Între timp, timp în care unii s-au duelat în reţete, s-au consumat deja vre-o cinci litri de vin şi s-a scos vodca de la rece, ciorba era gata, mulţumită prietenilor din Partizani care nu au prea stat la poveşti  dar au făcut treaba, cu un gust deosebit.Cum? Nu mai contează! S-a aşternut rapid o linişte abruptă, din care în scurt timp n-a mai rămas decăt un morman de oase... Concluzia e că locul, adică delta, sfinţeşte ciorba, iar foamea, indiferent de reţetă, o face de neuitat.