Voluntarii de la Crucea Roşie Tulcea, cei mai buni din regiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa de prim ajutor a Filialei Tulcea a Crucii Roşii este cea mai bună din regiunea de sud est. Andra, Nicoleta, George, Emilia, Gabriel şi Mădălina, pregătiţi de Simona Poschina, sunt cei mai buni voluntari din Tulcea şi vor reprezenta judeţul la concursul naţional al voluntarilor, care va avea loc în septembrie 2011.

Anul acesta voluntari din Galaţi, Brăila, Constanţa, Tulcea, Buzău şi Vrancea au venit la noi în judeţ pentru a susţine cele două probe din concursul echipelor de prim ajutor.
Echipajul care va pleca la competiţia naţională este format din: Andra Coleaşă (18 de ani) - lider echipă, Nicoleta Iftode (18 ani), George Velişcu (25 ani), Emilia Leţa (18 ani), Gabriel Ghioc (18 ani) şi Mădălina Bumbac (18 ani) - rezervă, pregătit de formatorul de prim ajutor Simona Poschina.
„Pregătirea riguroasă, dar şi experienţa acumulată în timp (să nu uităm că Filiala Tulcea a reprezentat România de patru ori la competiţia europeană de prim ajutor - faza finală a acestui concurs), au făcut ca tulceni să-şi păstreze poziţia de lider în clasamentul concursurilor de acest gen“, spune Simona Covaliov, director al Filialei Tulcea a Crucii Roşii.
Au avut de trecut două probe: cea teoretică (zece întrebări: trei din statutul Crucii Roşii şi şapte din „prim ajutor“) şi cea practică. „Am avut  trei situaţii distincte în care a trebuit să intervenim: un accident cauzat de o furtună la un concert orăşenesc, o explozie la o cabană şi un accident feroviar. Fiecare eveniment avea trei victime cu diferite simptome“, spune Andra Coleaşă, voluntar de şase ani.
Atuu-ul tulcenilor: se mişcă repede şi corect
Dr. Dumitru Vâlcu, director medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Tulcea, spune că voluntarii noştri au fost mai buni prin viteza de reacţie şi prin corectitudinea manevrelor: „Şi întrebările au fost foarte grele, dar şi probele practice au necesitat multă pricepere. Au fost cazuri grele, pentru asistenţi medicali cu multă pregătire, iar ei au fost capabili să gestioneze situaţiile. Mai mult, ei erau nevoiţi să intervină într-un timp limită – 10 minute. Toate echipajele s-au prezentat foarte bine, mai ales cei din Brăila, dar pentru că este un concurs a trebuit să fie şi un câştigător, iar echipajul de la Tulcea a fost într-adevăr cel mai bun“, spune dr. Vâlcu, membru al juriului.
„Familia“ Crucea Roşie
Pentru tinerii voluntari, Crucea Roşie este o familie. George Velişcu (25 de ani), inginer, este de 11 ani la fililala tulceană şi a participat, alături de alţi colegi, şi la dezastre reale, cum ar fi inundaţiile: „Am fost în teren pentru împărţirea alimentelor, am strâns donaţii de la oameni cu ajutorul cortului montat în oraş, am discutat cu sponsorii şi am adus alimente şi haine pentru cei afectaţi de inundaţii. Nu am acţionat numai în Tulcea. Eu, spre exemplu, am fost la facultate la Galaţi, şi am intervenit şi acolo când a fost nevoie de noi“, povesteşte George.
Citiţi mai multe amănunte în Adevărul de Seară!

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite