Tulcea: Bolnavii din Babadag ies în stradă
0Atât personalul medical, cât şi pacienţii (cei cronici, în special) vor protesta duminică, de la ora 10.30, în faţa primăriei din Babadag.
Aceştia şi-au obţinut deja autorizaţia pentru protestul din faţa primăriei. Personalul medical va cere menţinerea spitalului din localutate alături de localnicii din oraş. Sunt aşteptaţi la protest atât bolnavii cronici, care au nevoie de aceste servicii medicale, cât şi locuitorii, revoltaţi şi ei de ceea ce se întâmplă.
La momentul de faţă spitalul din Babadag are 35 de locuri şi o echipă medicală importantă: 21 de asistente, doi medici pe secţie, un medic pe laborator, trei medici colaboratori (care fac gărzile), la care se mai adaugă şi alţi cinci medici rezidenţi. Personalul medical nu are nicio intenţie de a „migra“ la Tulcea, aşa cum a propus ministrul Cseke (reorganizarea spitalelor din apropiere).
„Cel mai sigur, medicii se vor retrage la cabinetele lor particulare. Astfel, cel mai mult vor avea de suferit pacienţii“, spune Adina Ştefan, director economic al spitalului.
Cei din Sulina vor să rezolve problema amiabil
În cursul zilei de mâine primarul din Sulina, Aurel Dimitriu, şi directorul centrului de sănătate, George Năstase vor pleca la Bucureşti cu speranţe de rezolvare a problemei. Nu se protestează, nu se vociferează, iar autorităţile locale speră ca decizia ministrului Sănătăţii să poată fi schimbată pe o cale amiabilă.
În ceea ce priveşte ideea ministrului de redistribuire a angajaţilor, dr. Maria Năstase, de la Centrul de Sănătate din Sulina, spune că ideea de a se transfera cadrele medicale la alte spitale care au nevoie de forţă de muncă este irealizabilă: „Eu trăiesc de 34 de ani în Sulina. La 60 de ani ce pot să mai fac, să mă mut cu domicilul la Tulcea, să fac naveta? Este imposibil“.