Tulcea: Bogaţii din Tulcea, pe ultimele locuri în Topul Forbes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar cinci persoane din judeţ se află în clasament, averilor lor însumând 100 de milioane de euro. Primele trei locuri în clasamentul judeţului sunt ocupate de: Nicolae  Ciuleac, 62 de ani, cu 32 de milioane de euro, care are afaceri în domeniul industriei cărnii, zootehniei, alimentaţiei; Mihai Puflene, 54 de ani, cu o avere de 27 - 28 de milioane de euro cu afaceri în turism, imobiliare şi construcţii; Cornel Georgescu, 55 de

Nicolae Ciuleac este cel care a făcut din Carniprod SA un business profitabil în industria cărnii. Cu afaceri de 24,6 milioane de euro în 2009, în scădere faţă de 2008 când a înregistrat 29,1 milioane de euro, Carniprod se poate lăuda, totuşi, cu un profit mai bun cu 500.000 de euro, până la 4,6 milioane de euro.
Mihai Puflene este proprietarul hotelului Rex din Tulcea. Recunoaşte că a investit în ultimii ani sume importante de bani în imobiliare şi nu se va da încă la o parte. A construit în Tulcea două cartiere de locuinţe, iar în 2009 a primit fonduri structurale pentru un complex turistic multifuncţional. Omul de afaceri susţine că mai are în proprietate alte 20 hectare de teren în zona Murighiol şi intenţionează să construiască aici alte 200 de apartamente.
Cornel Georgescu recunoaşte că a înregistrat un regres important al cifrei de afaceri în 2009. În total, grupul de firme Coral a ajuns la un business înjumătăţit, până la circa zece milioane de euro şi la un profit de 250.000 euro şi la reducerea chiriilor la Coral Plaza. Proprietar şi peste complexul turistic Mila 35, situat la intersecţia braţelor Sulina şi Sfântul Gheorghe, omul de afaceri mai spune că intenţioneză să mărească, pe viitor, capacitatea de cazare.
Avere din turism
Hristu Caraman, de 55 de ani, cu o avere de 10 milioane de euro se situează pe locul 4 în topul pe judeţ şi pe 427 în clasamentul naţional. Caraman şi-a construit averea în urma afacerilor din domeniul turismului.
Ambiţios din fire, omul de afaceri tulcean recunoaşte că munceşte 24 din 24 de ore pentru ca hotelurile Delta pe care le deţine să fie în top. Vrea să predea ştafeta celor doi copii ai săi (Costel şi Zoia), însă aşteaptă momentul potrivit.
Caraman preferă bucătăria românească, iar în ceea ce priveşte bolizii este fan Mercedes. Deţine un E-Clase, două microbuze de lux, dar şi trei nave de croazăeră pentru turişti. Deşi are în portofoliu două hoteluri de trei, respectiv patru stele, caraman deţine şi o vilă impozantă, cu o suprafaţă construită de peste 900 de metri pătraţi.
Scad afacerile în deltă
Cornel Găină, de 55 de ani, are o avere de 8 milioane de euro şi ocupă locul 484 în Topul Forbes 500 şi locul 5 în topul judeţean. Spune că afacerile în deltă nu mai sunt ceea ce au fost, numărul turiştilor continuând să scadă. „Am avut un grad de ocupare mediu de 12 la sută în primul trimestru al anului, iar în 2009 am avut o cifră de afaceri de un milion de euro, în scădere cu 30 la sută faţă de anul precedent“, a spus omul de afaceri tulcean.
Găină, deţine alături de soţia sa pachetul majoritar de acţiuni la complexul hotelier Cormoran din Delta Dunării. Complexul din localitatea Uzlina, judeţul Tulcea, este construit pe o suprafaţă totală de 9.000 de metri pătraţi, dar deţine o suprafaţă totală de 7.5 hectare. Acesta cuprinde un hotel de trei stele, o pensiune şi 15 vile, care cumulează 280 de locuri de cazare.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite