Tulcea: Autoritățile contrazic ONG-urile: în județ nu sunt cai sălbatici!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi prefectul Vasile Gudu a convocat  în şedinţă extraordinară factorii implicaţi în problema cailor din zona pădurii Letea. Potrivit celor dezbătute în cadrul şedinţei, în judeţul Tulcea nu există declarată drept specie distinctă „calul sălbatic“.

Potrivit unui comunicat al Instituției Prefectului, în  Delta Dunării, caii domestici lăsaţi în libertate s-au înmulţit necontrolat, astfel creându-se pagube importante atât în ariile protejate (Pădurea Letea), cât şi în teritoriile împădurite de Direcţia Silvică Tulcea. Proprietatea acestor cai nu a fost asumată de localnici până la această dată, datorită taxei de păşunat percepută de primăria comunei.

În comuna C.A. Rosetti, reprezentanţi ai unor societăţi care au ca profil şi abatorizarea cailor au negociat cu diverşi proprietari de animale cumpărarea de cabaline, pentru transportul acestora fiind necesară îndeplinirea unor formalităţi legale. Astfel, în baza dovedirii proprietăţii animalelor,  s-au aplicat cipuri și s-a eliberat paşaport pentru fiecare animal în parte. Serviciile veterinare au recoltat probe de sânge de la cabalinele microcipate în vârstă de peste 6 luni, care au fost testate la laboratorul sanitar veterinar Tulcea, în vederea depistării animalelor anemopozitive.

Conform legislaţiei în vigoare, caii depistaţi pozitiv pentru anemia infecţioasă ecvină sunt obligatoriu abatorizaţi, carnea acestora având ca destinaţie consumul uman, după efectuarea controlului sanitar veterinar post mortem. Caii sănătoşi pot fi comercializaţi pentru sacrificarea în abatoare specializate fără restricţii, la cererea proprietarilor.

Cât priveşte leziunile produse cailor în timpul contenţiei, autoritățile dau asigurări că medicii veterinari aflaţi la faţa locului verifică pentru a stabili dacă a fost săvârşită o contravenţie sau a fost un accident,  în funcţie de  rezultat,  luându-se măsuri  asupra proprietarilor. Nu au fost constatate mortalităţi pe perioada staţionării animalelor în ţarc şi nici la încărcarea acestora în mijlocul de transport.

„Considerăm că mediatizarea excesivă şi negativă a acestui subiect a fost realizată în baza unor informaţii primite de la persoane care au reacţionat emoţional sau au diferite motivaţii materiale“, apreciază prefectul Gudu.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite