Tulcea: Andreea Vasile, eleva premiată de Societatea Națională de Geografie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andreea este o prezență obișnuită la olimpiadele naționale de gografie fiind remarcată chiar de reprezentanții Societății Naționale de Geografie pentru rezultatele sale.

Andreea a început o activitate intensă în domeniul olimpiadelor în clasa a VII-a, când s-a calificat la prima sa fază națională, la limba și literatura română, care a avut loc la Iași. A căpătat astfel experiența unei prime competiții de o asemenea amploare, ce a ajutat-o enorm în următorii ani. În clasa a VIII-a a participat din nou la faza județeană a olimpiadei de română, însă nu s-a calificat la următoarea etapă, fiind puțin dezamăgită.
Geografia, dragostea ei
„Pregătindu-mă pentru tezele cu subiect unic la geografie și, mai ales, pentru că îmi plăcea foarte mult această materie, am ales să particip la olimpiadă, unde m-am și calificat la faza națională, care s-a desfășurat la Buzău. Pot spune că din acel moment mi-am descoperit adevărata pasiune pentru geografie și, implicit, pentru olimpiada de geografie, iar acest lucru cred că s-a datorat, în primul rând, oamenilor minunați și foarte deschiși la minte pe care i-am întâlnit“, spune Andreea.
La olimpiada județeană de română a participat și în clasele a IX-a și a X-a (prima mențiune), dar a devenit din ce în ce mai atrasă de geografie. Sub îndrumarea profesorului Valeriu Diaconescu, s-a calificat în fiecare an la Olimpiada Națională de Geografie, în clasa a IX-a la Olimpiada Științele Pământului, în clasele a X-a și a XI-a la Sesiunea Națională de Comunicări Științifice a elevilor de liceu – Geografie. În vacanța de primăvară din acest an școlar a obținut mențiunea specială a Societății de Geografie din România pentru media 82,25 obținută la Olimpiada Națională de la Timișoara.
Pasionată de folk
În clasa a IX-a a obținut premiul al III-lea la Olimpiada Județeană de Matematică. Andreea se mândrește și cu obținerea locului al II-lea în toamna anului 2010 la Festivalul Național de muzică folk „Toamna Baladelor“, unde a participat alături de colegii din trupa Sincret-Art, coordonată de profesorul Florin Anastasiu.
„Pentru anul viitor, mi-am planificat să particip doar la Olimpiada de Geografie și Sesiunea de Comunicări Științifice pentru elevii de liceu – Geografie, întrucât voi fi în clasa a XII-a, iar timpul probabil că nu îmi va permite să mă angrenez în foarte multe activități de acest gen“, spune Andreea.
Carieră în arhitectură
Eleva își dorește o carieră în arhitectură. „Nu aș putea spune exact de ce, pur și simplu asta am simțit că trebuie să fac mai departe. Nu mă văd lucrând undeva într-un birou, făcând la nesfârșit aceleași lucruri, ci eu am nevoie de o activitate prin care să îmi pun în valoare imaginația și aptitudinile artistice. De aproape un an am început să mă pregătesc pentru examenul de admitere la facultate. N-aș putea spune cu exactitate unde mă văd în viitor, întrucât, mai ales în această perioadă a vieții, oportunitățile apar în momente neașteptate și îți pot schimba total cursul vieții“, spune Andreea.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite