Şeful cimitirelor tulcene, arestat pentru şpagă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Tulcea a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Constantin Ştefan (50 de ani), administratorul cimitirelor din Tulcea. Acesta a pretins şi a primit mită, în valoare de 500 de lei.

Procurorul specializat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, în cooperare cu ofiţeri ai poliţiei judiciare din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Tulcea, au desfăşurat ieri o acţiune de prindere în flagrant Lui Ştefan Constantin, şef al Serviciului Administraţia Cimitirului Eternitatea şi Eternitatea Nou, din cadrul Primăriei Tulcea. În jurul orelor 12,30,Ştefan a primit suma de 500 lei  de la o denunţătoare în vedere încheierii unui contract de concesiune pentru un loc de veci în Cimitirul Eternitatea.

„Inculpatul Ştefan Constantin  a fost reţinut din data de 14 octombrie de câtre procuror, iar astăzi a fost arestat preventiv de Tribunalul Tulcea pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, urmând ca cercetările să fie continuate faţă de inculpat în stare de arest preventiv. Din ceea ce ştiu la acest moment este faptul că probele sunt clare, urmând să fie extinse cercetările pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. Denunţătoarea, al cărui nume dorim să rămână momentan necunoscut, dorea să concesioneze un loc în Cimitirul Eternitatea, fiind dacă pot spune aşa, preferat de concesionari datorită apopierii de oraş“, a declarat prim-procurorul adjunct Laura Subţirelu.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite