Tulcea: O maşină de Poliţie s-a răsturnat în şanţ. Trei bărbaţi au fost uşor răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambulanţa a ajuns la faţa locului
Ambulanţa a ajuns la faţa locului

Accidentul s-a petrecut pe drumul spre Malcoci în jurul orelor 8.00 dimineaţă. Două victime, doi bărbaţi, sunt stabili, dar au traumatisme craniere. În maşina de Poliţie se aflau trei persoane

UPDATE 13.00.  Cei trei sunt angajaţi ai Poliţiei Deltei. Este vorba despre un criminalist şi doi ofiţeri ai serviciului. La momentul accidentului aceştia se îndreptau spre postul de Poliţie Murighiol, acolo unde azi noapte s-au furat două motoare de ambarcaţiuni. Erau cu maşina unităţii, într-o misiune. Cei trei sunt în afara oricărui pericol şi vor fi externaţi mâine.
„A fost un accident stupid, din punctul meu de vedere. Bine că băieţii sunt teferi. În afară de faptul că au necesitat câeva intervenţii după şocul suferit în urma accidentului, sunt în afara oricărui pericol“, spune şeful lor, Ştefan Leonte. Şoferul, ofiţer, avea carnet de conducere de 10 ani de zile.

UPDATE 10.15.
Bărbatul aflat la volan, un tânăr de circa 32 de ani, avea permis de conducere conform categoriei şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţia cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul.

UPDATE 10.10.
În accident a fost implicată o maşină de Poliţie care, din câte se pare, s-a răsturnat în şanţ. În maşină erau trei persoane, care acum sunt la Spital, stabili.

UPDATE 9.55.
„Două victime, doi bărbaţi, sunt stabili, dar au amândoi traumatism cranian. Unul dintre ei şi-a pierdut cunoştinţa în momentul impactului. Au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Judeţean Tulcea“, a declarat dr. Nicoleta Zamfir din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Tulcea.

Echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă Tulcea au plecat în urmă cu puţin timp la locul accidentului. Din primele informaţii, există o singură victimă, un bărbat care la momentul de faţă este inconştient.
Vom reveni cu amănunte!

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite