Tulcea: 14 ani după gratii pentru că şi-a omorât fratele cu un topor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pătraşcu Vasile (48 de ani) din Greci a ajuns la închisoare după ce şi-a lovit cu toporul fratele, Ion (de 42 de ani). Vasile era cunoscut în comună ca fiind scandalagiu. Despre Ion vecinii spun că era un om mai liniştit. Tribunalul Tulcea l-a condamnat pe Vasile la  14 ani închisoare pentru  omor calificat

Acesta va mai avea de plată 10.500 de lei daune materiale pentru cumnata lui, Nicoleta Pătraşcu, dar şi pentru nepoţi, Ianca şi Marian Cosmi. Daunele morale acordate de Tribunal se ridică la 50.000 de lei. De asemenea, nepoata lui, care a rămas fără tată, va trebui să primească lunar câte 220 de lei, iar nepotul câte 160 de lei (până la majorat, adică până în 2012, respectiv 2020).
La mijlocul lunii septembrie,  după un scandal prealabil, presărat cu ceva alcool, Vasile Pătraşcu şi-a lovit fratele cu toporul. Lovitura i-a fost fatală. Serviciul Judeţean de Ambulanţă a ajuns la faţa locului, dar nu a mai putut face nimic.
Cei doi fraţi sunt, de fapt, din Nifon, şi au ajuns de abia acum câţiva ani în Greci. Despre Ion vecinii spun că era destul de liniştit, şi că în ultima perioadă îşi găsise un loc de muncă pe un tractor şi nu deranja pe nimeni. Vasile, în schimb, are o reputaţie de scandalagiu în Greci.


Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite