Taximetristul violat, trimis în judecată. Iată care sunt acuzaţiile procurorilor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Stan (34 de ani). Sursa foto: RTV
Nicolae Stan (34 de ani). Sursa foto: RTV

Procurorii au finalizat rechizitoriul în care inculpat este Nicolae Stan (fost Mocanu), nimeni altul decât taximetristul tulcean care a acuzat-o pe Luminiţa Perijoc că l-ar fi violat. Dosarul a fost înaintat, spre soluţionare, Judecătoriei Tulcea. Iată pentru ce va fi judecat Nicolae Stan:

Taximetristul este trimis în judecată pentru denunţare calomnioasă (două fapte). Nu este vorba, însă, despre cazul petrecut în acest an, ci despre fapte mai vechi (din 2009).

Ce a reclamat Nicolae Stan
În 2007, un poliţist l-a amendat pe Nicolae Stan pentru că vindea struguri fără a avea documente legale.  Taximetristul susţine că atunci când a fost încheiat procesul verbal de contravenţie, nu era în ţară şi că poliţistul în cauză ar fi obţinut datele lui de identificare de la un duşman de-al lui din localitate.
În plângerea formulată, inculpatul Stan Nicolae a arătat faptul că cealaltă parte vătămată, cu care de altfel, se afla în relaţii de duşmănie (care fusese şi el sancţionat contravenţional pentru aceeaşi faptă) i-a furnizat poliţistului datele lui de identificare pe care le-a utilizat, în mod abuziv, la încheierea procesului verbal de contravenţie, se arată în comunicatul Ministerului Public.

După noaptea în care se presupune că ar fi fost violat de o femeie din Tulcea, Nicolae Stan a fost invitat aproape în fiecare zi la emisiuni tv. Click pe poză pentru fotogalerie!!

Ştia că acuzaţiile nu sunt adevărate
Conform probatoriului, pe data de 27 ianuarie 2009,  Nicolae Stan ar fi sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul  Tulcea referitor la săvârşirea unor fapte penale de către două persoane (între care un poliţist). „Inculpatul cunoştea că acuzaţiile aduse acestora sunt nereale, insistând, ulterior, în susţinerea unor declaraţii mincinoase pe parcursul cercetărilor ce s-au efectuat în dosarul astfel constituit“, se arată într-un comunicat al Ministerului Public.
Pentru că una dintre părţile vătămate lucrează în Poliţie, cauza a fost declinată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, unde în urma cercetărilor efectuate, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi acuzaţi.
Ulterior, cele două persoane acuzate de Nicolae Stan au formulat plângeri penale împotriva inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de denunţare calomnioasă.


Nicolae Stan, invitat la emisiuni tv
Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite