Sute de tulceni au ajuns la spital în ultimele trei zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fie că au băut, fie că au mâncat peste măsură, sau doar aveau nevoie de un loc cald în care să doarmă, sute de tulceni  şi-au petrecut primele zile ale acestui an în Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea

În primele două zile ale acestui an Serviciul Judeţean de Ambulanţă Tulcea a avut 194 de apeluri. În noaptea de Revelion doar 37 de tulceni au solicitat Ambulanţa.
Dr. Nicoleta Zamfir, directorul medical al SJA, spune că s-a intervenit în aceste zile pentru 14 tulceni aflaţi în comă alcoolică şi pentru 19 tulceni  care au mâncat prea mult.
„Am avut în aceste două zile şi opt solicitări pentru traumatisme prin agresiune (n.n. – bătăi) şi alte zece traumatisme de alte tipuri“, mai spune dr. Zamfir.
Peste 200 de prezentări la Urgenţe
După cum spune asistenta şefă a Unităţii de Primiri Urgenţe din Tulcea, de pe data de 1 ianaurie (de la miezul nopţii) şi până astăzi dimineaţă au avut un număr de 232 de prezentări: „Am avut foarte multe traumatisme, foarte multe intoxicaţii, dar şi un număr considerabil de cazuri sociale. Sunt oameni care pur şi simplu vin la noi să doarmă. Nu avem loc de pacienţii noştri din cauza acestor cazuri sociale“, spune Elena Amugea.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite