Sute de tulceni, loviţi de virozele de sezon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhivă
foto arhivă

Peste 500 de tulceni au ajuns la medicii de familie cu viroze respiratorii. În fiecare zi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean ajung zeci de tulceni care acuză dureri cauzate de aceste răceli de sezon. Speriaţi de gripa de tip nou, pacienţii decid să renunţe la automedicaţie.

Numai într-o singură săptămână , spune şefa Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Laura Militaru, la Tulcea s-au înregistrat peste 503 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii şi 145 de cazuri de pneumonie.
„Faţă de numărul cazurilor de infecţii ale căilor respiratorii înregistrate în saptămâna precendentă sau în aceeaşi perioadă a anului trecut nu vorbim despre o creştere alarmantă a cazurilor“, ne-a declarat dr. Laura Militaru.
Şefa DSP mai spune că din cele 500 de infecţii respiratorii 36 au fost spitalizate, iar din cele 140 de cazuri de pneumonie  60 au necesitat internare.
Speriaţi de gripa nouă
Numai la finalul săptămânii trecute peste 70 de tulceni s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe cu viroze respiratorii: „Oamenii vin la noi, mai ales în weekend, acuzând astfel de boli sezoniere. Dacă este cazul rămân în spital, dacă nu li se dă o reţetă pentru acasă“, spune Elena Amugea, asistent şef al UPU.
Pacienţii au început să se vaccineze de teama gripei noi:  „În mod obişnuit nu merg la medic la primul strănut. Iau o pastilă, îmi  fac un ceai. Anul acesta însă, m-am dus la medicul de familie de când am simţit primele simptome. Am înţeles că circulă boala aceasta şi că s-au înregistrat cazuri în care pacienţii au murit. Nu am de gând să risc“, spune Anca Oancea (30 de ani).
17.000 de doze de vaccin
Constantin Ciureanu, medic de familie, susţine că cea mai bună soluţie pentru a scăpa de riscurile acestei boli este vaccinarea timpurie, dar şi respectarea unor reguli simple pentru acest sezon: 
„Cea mai bună metodă de imunizare este vaccinarea combinată cu măsurile de prevenire normale. Este obligatoriu spălatul pe mâini, consumul de fructe, vitamine. Trebuie respectată strict igiena personală“, spune doctorul Constantin Ciureanu.
Încă de la începutul sezonului rece medicii de familie au explicat fiecărui pacient care sunt beneficiile imunizării.
Dr. Laura Militaru (Direcţia de Sănătate Publică) spune că  din cele 17.000 de doze pe care le-au avut la dispoziţie pentru categoriile  care pot beneficia de vaccinare gratuită, numai 15.000 au fost folosite până la momentul de faţă. În depozite mai există încă 2.000 de astfel de vaccinuri.
Citiţi mai multe amănunte în Adevărul de Seară Tulcea!

Tulcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite