Stiri din Tulcea

VIDEO Societatea de Servicii Publice, sancţionată pentru că nu a curăţat şoselele

7 februarie 2012, 15:59 |  Autor: Claudia Petraru  | 

Cuvinte cheie: Tulcea, sanctiune, avertisment, servicii publice, ger, polei, strazi,

Şoferii nu ştiau la ce să se aştepte

Tulcea

Şoferii nu ştiau la ce să se aştepte

 

Cezar Jipa, directorul SC Servicii Publice: „A plouat la minus 3 grade Celsius. În 15 minute tot oraşul era acoperit de polei. Nouă ne era imposibil să intervenim în tot oraşul în câteva minute, dar poliţia se putea mobiliza pentru ca, în câteva minute, să ajungă în locurile cu probleme şi să anuţe şoferii care sunt condiţiile de drum“.

Este vorba despre un avertisment, nu despre o amendă contravenţională. După cum spune Irina Lazăr, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, sancţiunea a fost aplicată în baza articolului 105 (punctu 28) din OUG 195: „Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă prevazută în clasa a V-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de către persoane juridice: (…) neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public, pe timp de iarnă, potrivit reglementarilor în vigoare“.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole