Siguranţă pentru copilul tău: Pază mai bună pentru şcolile din Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Siguranţa elevilor, pe primul plan (Foto Arhivă)
Siguranţa elevilor, pe primul plan (Foto Arhivă)

Este vorba despre un program ce vizează prevenirea delincevenţei juvenile şi a victimizării minorilor. Acţiunile derulate pe parcursul anului 2012  vor fi realizate de  Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Tulcea în colaborare cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Tulcea şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea.

Programul vizează trei aspecte esenţiale: identificarea categoriilor de minori aflaţi în situaţii de risc victimal sau delictual, informarea opiniei publice cu privire la dimensiunea criminalităţii în care sunt implicaţi minorii şi a măsurilor de prevenire a acesteia şi dezvoltarea colaborării cu instituţiile de la nivel local cu atribuţii în domeniul educaţiei şi protecţiei minorilor.

Elevii, cadrele didactice şi părinţii vor fi informaţi cu privire la amploarea fenomenului delincvenţei juvenile. De asemenea, oamenii legii vor monitoriza, în colaborare cu reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Tulcea elevii ce pot fi în situaţie de risc victimal sau delictual, vor realiza acţiuni menite să combată absenteismul şcolar şi vor încerca să atragă în activităţile cuprinse în program şi alte instituţii cu atribuţii domeniul protecţiei minorilor.
Pentru creşterea gradului de siguranţă în unităţile de învăţământ şi zonele adiacente acestora, la nivel local a fost semnat „Sistemul cadru de asigurare a protecţiei unităţilor şcolare, a siguranţei elevilor şi a personalului didactic în judeţul Tulcea“, prin care se urmăresc:
1. asigurarea protecţiei unităţilor şcolare, a siguranţei elevilor şi personalului didactic;
2. creşterea gradului de cunoaştere de către elevi a prevederilor legale privind ordinea şi siguranţa publică şi a regulamentelor şcolare;
3. scăderea numărului de elevi cu potenţial agresiv;
4. diminuarea numărului de cazuri de violenţă şcolară în unităţile de învăţământ
5. prevenirea încălcării regulilor şi normelor de conduită în şcoală şi spaţiul public
6. creşterea eficienţei activităţilor de prevenire şi combatere a violenţei şcolare;
7. creşterea calităţii serviciilor de pază şi securitate şi de asigurare a protecţiei elevilor şi a personalului didactic.



Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite