Şefa cântarelor din Tulcea va fi judecată pentru infracţiuni de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul insanţei astăzi, la jumătate de an de când a fost prinsă luând mită. După cum spun procurorii, în decembrie femeia a pretins 300 de lei de la administratorul unei societăţi cu profil de administraţie publică, denunţătorul în cazul de flagrant.

Elena Albişteanu a pretins banii pentru a nu sancţiona contravenţional un agent economic căruia îi expirase de câteva zile verificarea metrologică a trei aparate de măsură aflate în magazinul firmei, se arată în comunicatul trimis de Serviciul Anticorupţie Tulcea.
Şefa de cântare a efectuat un control la magazinul respectiv, prilej cu care a constatat că aparatele de cântărire aveau expirată verificarea metrologică. Astfel, a dispus sigilarea acestora şi l-a invitat la o întâlnire pe administratorul societăţii pentru clarificarea situaţiei. Cu ocazia întrevederii,  acuzata  i-a adus la cunoştinţă denunţătorului că urmează să îl sancţioneze contravenţional cu suma de 5.000 lei, sugerându-i că poate scăpa doar cu avertisment în schimbul unei sume de bani. Administratorul a depus denunţ la Direcţia Generală Anticorupţie  - Serviciul Judeţean Anticorupţie Tulcea.
„În baza delegării Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, ofiţerii D.G.A. – S.J.A. Tulcea au procedat la organizarea flagrantului, persoana în cauză fiind surprinsă în timp ce primea suma de 300 lei“, se arată în comunicat.


Tulcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite