Şapte paşi pentru a fi şef: Primăria caută director care să administreze patrimoniul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La finalul lunii aprilie primăria municipiului Tulcea organizează concurs pentru ocuparea postului de director al Direcţiei de Întreţinere şi Administrare a Patrimoniului Tulcea. Este postul directorului Daniel Pohariu, numit cu delegaţie din august 2008.

Pohariu nu s-a înscris încă la acest concurs, dar intenţionează să îşi depună dosarul pentru a ocupa acest post. „Am fost numit cu delegaţie în august 2008. Acum primăria a decis ca pentru acest post să fie organizat concurs. Intenţionez să rămân aici până terminăm ce avem de făcut în oraş, iar apoi plec. Nu pot să spun că salariul este motivant aici“, spune Daniel Pohariu.
Concursul are loc în perioada 23 – 25 aprilie 2012 la sediul Primăriei Tulcea.

Iată cele şapte condiţii fără de care nu poţi să ocupi acest post:

1.    Trebuie să fii cetăţean român;
2.    Trebuie să cunoşti limba română, scris şi vorbit;
3.    Trebuie să ai vârsta minimă reglementată de prevederile legale (pentru a avea capacitate de exerciţiu, candidatul trebuie să fie major);
4.    Trebuie să ai capacitate deplină de exerciţiu;
5.    Trebuie să fii apt medical (adeverinţă eliberată de medicul de familie);
6.    Trebuie să îndeplineşti condiţiile de studii şi de vechime (reguli specifice: studii superioare de lungă durata absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; absolvent de master în domeniul financiar; vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei – de minim trei 3 ani);
7.    Trebuie să nu fi suferit vreo condamnare pentru săvârsirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legatură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.


Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite