S-a dat startul Festivalului Internaţional: Parada costumelor populare GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Peştişorul de aur“
„Peştişorul de aur“

Miercuri, la ora 18.00, a fost marcat oficial începutul Festivalului Internaţional „Peştişorul de Aur“, ediţia XX. Conform tradiţiei, festivalul începe cu o paradă a costumelor populare.

Tinerii ansamblurilor din ţară, dar şi de peste hotare, şi-au expus costumele şi o parte din tradiţiile lor populare în cadrul acestei parade care atrage, an de an, sute de tulceni dornici să admire spectacolul vestimentar şi muzical.

Click pe poze pentru fotogalerie!

Seria spectacolelor (concursul propriu zis) începe în PiaţaCivică, acolo unde vor urca pe scenă  cei de la  „Doruleţul“, dar şi tinerii din Harghita, Constanţa, Serbia, Timiş, Botoşani, Slovacia, Muntenegru, Republica Moldova.
Şi în acest an spectacolele vor avea loc în trei zone ale municipiului Tulcea: în centrul oraşului (Piaţa Civică), dar şi în Piaţa Neptun, respectiv în Piaţa Veche. Este modalitatea prin care organziatorii vor ca folclorul să fie adus cât mai aproape de locuitorii municipiului Tulcea.
Click AICI pentru a vedea tot programul săptămânii!
La acest eveniment internaţional au participat peste 1200 copii  din lume. Festivalul a devenit şi  o rampă de lansare pentru  formaţiile artistice nou înfiinţate, ştiut fiind că la „Peştişorul de Aur”  nu sunt acceptate  improvizaţia sau aşa–zisul „folclor nou”, iar standardele calitative  sunt hotărâtoare.


Peştişorul de aur
Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite